Analiza Jocului de-a alba-neagra
În ediția de vineri, ne concentrăm asupra jocului de-a alba-neagra, un concept pe care Donald Trump îl folosește pentru a atrage atenția asupra problemelor economice. Aceasta nu este o simplă glumă, ci o strategie retorică prin care el își propune să transforme Canada în cel de-al 51-lea stat american, o idee care are mai mult rol de divertisment decât de propunere serioasă.
Jocul de-a alba-neagra este un exemplu clasic de distragere a atenției. Asemenea jocului românesc cu bila și paharele, în care spectatorul se concentrează pe un pahar greșit, Trump își mută atenția de la realitățile economice fundamentale la aspecte mai superficiale, precum tarifele. Adevărata sa intenție este de a reforma codul fiscal, astfel încât companiile americane să nu mai fie penalizate pentru profitul obținut în afaceri internaționale.
În timp ce toată lumea este preocupată de tarife, ceea ce contează cu adevărat este reforma fiscală pe care Trump o propune, care ar putea să readucă producția în SUA. Aceasta se bazează pe ideea că, dacă se reduc taxele în mod inteligent, se poate stimula economia și reîntoarcerea fabricilor în țară.
Aceste strategii inovatoare de politică economică pot părea neobișnuite și pot stârni scepticism, dar ele vizează o reconfigurare a modului în care companiile americane interacționează cu impozitele globale. În esență, jocul de-a alba-neagra devine o metaforă pentru complexitatea și subtilitatea politicilor economice contemporane.
ANALIZĂ: Jocul de-a alba-neagra în economie
În zilele noastre, mulți susțin că piețele sunt dominate de algoritmi, iar acțiunile umane au devenit insignifiante în fața codului. Totuși, este esențial să ne amintim că, în spatele acestor algoritmi, se află tot omul. Algoritmii sunt doar o formă avansată de reacție, acționând mai rapid decât emoțiile umane, dar la bază, aceștia sunt alimentați de aceleași sentimente fundamentale: lăcomie, frică, speranță și efectul de turmă.
Adam Smith, acum 250 de ani, a evidențiat complexitatea economiei, bazată pe alegeri individuale. Nimeni, fie că este vorba de instituții, lideri sau algoritmi, nu poate controla cu adevărat economia. Aceasta este o lecție pe care ar trebui să ne-o amintim constant: nimeni nu are control real asupra economiei.
Istoria ne arată că natura umană rămâne constantă, chiar și în fața inovațiilor tehnologice. Crizele economice s-au repetat de-a lungul timpului, iar greșelile noastre sunt aceleași, doar că acum le facem cu ajutorul roboților de tranzacționare.
Un aspect crucial pe care trebuie să-l conștientizăm este că liderii, care par să controleze situația, joacă adesea un rol într-un spectacol de încredere, promițând că „fundamentele economiei sunt solide” în momente de criză. Aceste declarații ar trebui să ne facă să ne pregătim pentru vremuri dificile.
În contextul actual, este important să ne întrebăm cine controlează cu adevărat economia și ce ar însemna dacă nimeni nu ar putea să o controleze. De ce continuăm să credem că putem programa piața precum un aspirator-robot? Răspunsul este simplu: ne place să credem că de data aceasta va fi diferit. Dar, în realitate, istoria ne arată că, de multe ori, nu este deloc diferit.
