Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: un echilibru între securitatea energetică și cea alimentară
În ultimii ani, România a avansat semnificativ în simplificarea autorizării proiectelor de energie regenerabilă, în special a celor fotovoltaice, creând un cadru mai clar pentru investitori. Totuși, monitorizarea impactului pe termen lung asupra solului rămâne insuficientă, având în vedere lipsa reglementărilor clare. Deși o lege a fost adoptată în 2021, normele de aplicare nu au fost încă implementate.
Această situație generează o dilemă majoră între securitatea alimentară și cea energetică, ambele fiind esențiale pentru viitorul țării. Terenurile agricole utilizate pentru producția de energie fotovoltaică pot oferi beneficii financiare considerabile, dar această abordare poate crea dezechilibre în gestionarea resurselor agricole.
Se impune, astfel, o reglementare coerentă, bazată pe planificare teritorială, care să permită amplasarea parcurilor fotovoltaice în zone aride, cu resurse de apă limitate, pentru a proteja potențialul agricol. Potențialul agricol al României rămâne un pilon fundamental al economiei, iar protejarea acestuia este esențială. În același timp, dezvoltarea energiilor regenerabile trebuie să se realizeze fără a compromite alte sectoare economice.
Specialiști din avocatură și industria energetică discută despre provocările și oportunitățile pe care le implică dezvoltarea parcurilor fotovoltaice pe terenuri agricole. Miruna Suciu, managing partner la Suciu Partners, evidențiază că deschiderea pentru instalarea de parcuri fotovoltaice nu înseamnă o liberalizare fără limite, ci o orientare strategică spre terenurile cu fertilitate redusă, minimizând astfel impactul asupra producției agricole.
Utilizarea acestor terenuri nu doar că valorifică zone mai puțin productive, dar le transformă și în surse de venit durabile pentru proprietari, contribuind la obiectivele naționale de reducere a emisiilor de carbon. Procesul de autorizare a evoluat, iar accentul se pune pe identificarea terenurilor cu potențial agricol scăzut, asigurând o coexistență eficientă între producția de energie verde și agricultură.
Terenurile agricole extravilane, în special cele cu o clasă de fertilitate mai scăzută, reprezintă o opțiune viabilă pentru transformarea zonelor mai puțin productive în surse de energie curată, generând venituri pe termen lung pentru proprietari și contribuind astfel la obiectivele naționale de decarbonizare.
Parcuri fotovoltaice și protecția solului
În contextul dezvoltării parcurilor fotovoltaice pe terenuri agricole, o întrebare esențială este protecția solului. Legislația actuală impune măsuri clare pentru prevenirea degradării terenurilor în timpul exploatării acestor parcuri, stabilind obligații pentru refacerea solului la finalul ciclului de viață al proiectului. Astfel, responsabilitatea față de mediu și resursele naturale devine o constantă în logica investițională a acestui sector.
Echilibrul între securitatea energetică și alimentară
Extinderea proiectelor fotovoltaice pe suprafețe mari ridică preocupări legate de securitatea alimentară. Răspunsul la această provocare nu este simplu, dar se conturează în jurul ideii de echilibru. O planificare atentă, un dialog deschis între sectorul energetic, cel agricol și autorități, precum și încurajarea soluțiilor inovatoare, cum ar fi sistemele agrovoltaice, pot permite coexistența armonioasă dintre energie și agricultură. Terenurile pot fi astfel utilizate simultan pentru cultivare și pentru captarea energiei solare, generând beneficii economice și ecologice.
Oportunitatea României în domeniul energiei solare
România are potențialul de a deveni un model de bună practică în acest domeniu, reușind să armonizeze cele două priorități majore: securitatea energetică și securitatea alimentară. Cheia constă în colaborare, o viziune pe termen lung și capacitatea de a construi politici publice care încurajează inovația și protejează resursele vitale.
Provocările administrative în dezvoltarea parcurilor fotovoltaice
Dezvoltarea parcurilor fotovoltaice, similar oricărui proiect imobiliar de amploare, implică un proces complex de avizare și autorizare. Este esențială elaborarea și aprobarea unei documentații de urbanism, cum ar fi planul urbanistic zonal. Totuși, tendința actuală este de a reduce importanța acestuia sau chiar de a elimina necesitatea PUZ-ului, în special în urma deciziei recente a Curții Constituționale.
Investitorii trebuie să obțină autorizațiile de construire, inclusiv cea generală și specifică, și autorizația de înființare a capacității energetice. Deși refuzurile de autorizare sunt rare, există frecvent impedimente administrative care necesită clarificări suplimentare. O dificultate recurentă este constituirea unui drept real asupra terenului în favoarea dezvoltatorului, conform legislației în vigoare.
Aceste cerințe, împreună cu prevederile Regulamentului de racordare la rețeaua electrică, solicită un drept real securizat asupra terenului până la punerea în funcțiune a capacității energetice. Interpretarea duratei autorizării a generat neînțelegeri, având în vedere variabilitatea în funcție de dimensiunea proiectului și posibilele întârzieri cauzate de autoritățile locale. Procedura de evaluare a impactului asupra mediului a ridicat, de asemenea, dificultăți, mai ales în cazurile în care analiza a durat mai mult sau au apărut descoperiri arheologice care au necesitat adaptări ale proiectului.
Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: provocări și oportunități
Proiectele de parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole ridică o serie de întrebări importante privind securitatea energetică și cea alimentară. Tehnologiile moderne de producere a energiei regenerabile, în special energia fotovoltaică, necesită suprafețe extinse, ceea ce determină dezvoltatorii să se orienteze către terenurile agricole din extravilan. Aceste terenuri sunt adesea mai accesibile din punct de vedere financiar și oferă ample întinderi necesare pentru proiecte de mari dimensiuni.
În prezent, reglementările permit utilizarea integrală a terenurilor agricole cu categoria de folosință „arabil” pentru amplasarea parcurilor fotovoltaice. Totuși, alte categorii de terenuri, precum pășunile, impun condiții restrictive și obligații suplimentare care pot afecta utilizarea acestora în regim dual (agrivoltaic).
Un aspect crucial în desfășurarea acestor proiecte este proximitatea terenului față de punctele de racordare la rețeaua electrică. Mulți dintre terenurile agricole extravilane sunt situate aproape de liniile electrice de medie sau înaltă tensiune, ceea ce facilitează racordarea rapidă și eficientă a parcurilor fotovoltaice.
Totuși, România se confruntă cu provocări legate de reglementarea calității solului, care, deși este reglementată prin Legea nr. 246/2020, nu a fost implementată eficient până în prezent. Lipsa normelor metodologice de aplicare blochează aplicabilitatea reală a principiilor de conservare și protecție a calității solului. Deși legea prevede utilizarea doar a terenurilor cu calitate redusă pentru dezvoltarea proiectelor fotovoltaice, implementarea acestor reglementări rămâne o provocare.
Așadar, deși parcurile fotovoltaice pot contribui la securitatea energetică, este esențial să se găsească un echilibru între utilizarea terenurilor agricole pentru energie regenerabilă și protejarea resurselor agricole, asigurând astfel atât securitatea energetică, cât și cea alimentară.
Parcurile fotovoltaice și impactul asupra securității alimentare
Potrivit Tatianei Fiodorov, preocuparea pentru menținerea destinației agricole a solurilor de calitate superioară este esențială pentru protejarea securității alimentare. Deși cadrul normativ există la nivel formal, aplicabilitatea sa este limitată în prezent, iar monitorizarea stării solului pe durata derulării unui proiect fotovoltaic, care poate dura până la 25 de ani, este rară.
Discuția despre securitatea alimentară versus securitatea energetică devine tot mai relevantă, ambele fiind piloni strategici pentru dezvoltarea națională. Echilibrul între aceste două dimensiuni trebuie să fie atent calibrat în cadrul strategiilor sectoriale pentru agricultură și energie. În acest context, este în curs de revizuire o limitare legislativă care restricționează utilizarea terenurilor agricole extravilane pentru proiecte de energie regenerabilă la o suprafață de 50 de hectare per proiect.
Calculul realizat de asociațiile din domeniu arată că suprafața ocupată de proiectele fotovoltaice, chiar și în scenariile care vizează atingerea obiectivelor de energie regenerabilă ale României, ar reprezenta un procent nesemnificativ din totalul terenurilor agricole disponibile. Din această perspectivă cantitativă, extinderea proiectelor fotovoltaice nu constituie un risc imediat pentru securitatea alimentară.
Totuși, întrebarea de fond rămâne: este mai profitabil să se cultive terenul agricol sau să se folosească pentru producerea de energie verde? Realitatea economică sugerează o tendință clară: utilizarea terenurilor pentru scopuri energetice devine mai atractivă din punct de vedere financiar, cu indemnizații ce pot ajunge la 2.500 euro/hectar, comparativ cu arenda agricolă, care rareori depășește 700–800 euro/hectar. Acest dezechilibru ar putea necesita intervenții legislative care să impună evaluări și ajustări ale utilizării terenului.
Un exemplu de abordare strategică în acest sens este Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ), care ar putea deveni un instrument eficient pentru stabilirea utilizării terenurilor în scopuri agricole, energetice, industriale sau de protecție a mediului. Actualizarea acestor planuri, corelate cu obiectivele naționale privind tranziția verde și securitatea alimentară, este esențială pentru asigurarea unui echilibru durabil.
Parcuri Fotovoltaice și Impactul Asupra Securității Energetice
Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică din România (HENRO), subliniază importanța vitală a accesului la energie, în contextul recentelor crize energetice din Peninsula Iberică. Aceste evenimente evidențiază nevoia de a diversifica sursele de energie și de a investi în capacități regenerabile, cum ar fi energia fotovoltaică.
De-a lungul ultimelor două decenii, industria energiei regenerabile, în special energia fotovoltaică, a cunoscut o dezvoltare semnificativă, având o pondere crescândă în mixul energetic global. Aceasta a permis nu doar alimentarea zonelor urbane, ci și sprijinirea comunităților izolate. În ciuda provocărilor, sprijinul public și politic pentru sursele regenerabile rămâne puternic.
Aspecte Etice și Sustenabilitate
Cu toate acestea, discuția despre parcurile fotovoltaice trebuie să ia în considerare și aspectele morale. În acest context, este important să ne concentrăm pe impactul pe care aceste proiecte îl au asupra terenurilor agricole și asupra securității alimentare. Deși parcurile fotovoltaice pot genera venituri suplimentare pentru bugetele locale și pot reduce costurile energetice ale instituțiilor publice, există îngrijorări legate de utilizarea terenurilor fertile pentru producția de energie.
Autoritățile din România, precum și din alte state membre, au adoptat scheme de sprijin pentru dezvoltarea parcurilor fotovoltaice, ceea ce a dus la atragerea de investitori în acest sector. Aceste inițiative pot contribui la realizarea unor soluții energetice locale eficiente, dar este esențial ca dezvoltarea acestora să fie gestionată cu responsabilitate și cu respect față de securitatea alimentară.
Concluzie
În concluzie, parcurile fotovoltaice reprezintă o soluție promițătoare pentru securitatea energetică, dar este esențial să se găsească un echilibru între necesitățile energetice și protecția terenurilor agricole. Investițiile în energie regenerabilă trebuie să fie realizate cu o viziune pe termen lung, ținând cont de toate aspectele sociale, economice și ecologice implicate.
Parcuri fotovoltaice pe terenuri agricole: provocări și oportunități
Proiectele de energie regenerabilă, cum ar fi parcurile fotovoltaice, ridică întrebări importante legate de utilizarea terenurilor agricole. Obligația de a achiziționa terenuri extravilane pentru aceste proiecte este esențială pentru a evita suspiciunile legate de subvenții agricole. De asemenea, schimbarea statutului terenurilor în intravilan permite primarilor să aibă mai multă autoritate în procesul de acordare a avizelor necesare investițiilor.
Silvia Vlăsceanu subliniază necesitatea unei analize clare a terenurilor agricole utilizate pentru parcuri fotovoltaice, sugerează că datele trebuie colectate de la autoritățile locale care emit autorizațiile. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) oferă informații despre capacitățile energetice planificate, iar respectarea standardelor de calitate a solului pe durata funcționării parcurilor este de asemenea o obligație a investitorilor, care trebuie monitorizată de autorități.
Este important ca legislația să fie completată astfel încât să nu existe impedimente în respectarea acestor reglementări. Parcurile fotovoltaice sunt recomandate în zone aride, unde resursele de apă sunt limitate, iar astfel de terenuri sunt din ce în ce mai frecvente. Aceste suprafețe oferă condiții ideale pentru dezvoltarea capacităților de producție din surse regenerabile.
În același timp, trebuie menținut potențialul agricol al României, deoarece agricultura este esențială pentru existența umană. Este de dorit ca dezvoltarea noilor capacități de producție să nu afecteze alte sectoare economice. Tehnologiile emergente, cum ar fi sistemele agri-voltaice, ar putea permite utilizarea terenurilor în scopuri duale, atât pentru producția energetică, cât și pentru agricultură.
Colaborarea transparentă și onestă între investitori și autorități este crucială, având în vedere că aceste proiecte energetice intersectoriale pot avea efecte diverse asupra economiei și societății.
