Noi dovezi obținute din sedimentele unui sit mayaș din Guatemala contestă ideea că seceta a fost singura cauză a colapsului acestei civilizații. Între anii 750 și 900 d.Hr., populația din zonele joase ale civilizației mayașe a suferit un declin demografic și politic dramatic. Deși acest declin a coincis adesea cu perioade de secetă severă, cercetările recente sugerează că explicația este mult mai complexă.
Benjamin Gwinneth, profesor de geografie la Universitatea din Montreal, a realizat studii extensive în situl arheologic Itzan din Guatemala. Analizând carote de sedimente extrase din Laguna Itzan, echipa sa a descoperit că nu există dovezi clare de secetă în înregistrările climatice locale, deși populația din această zonă a dispărut în aceeași perioadă cu cele din regiunile afectate de secetă. Acest lucru sugerează că seceta nu a fost cauza inițială a declinului în această zonă.
În perioada Clasică, deși populația a crescut semnificativ, dovezile de ardere au scăzut drastic, indicând o trecere către tehnici agricole intensive. Analiza izotopilor de hidrogen a arătat că climatul de lângă Itzan a rămas relativ stabil, fiind influențat de curenții din Caraibe care generează ploi orografice regulate.
Gwinneth sugerează că prăbușirea comunității Itzan nu a fost determinată de mediul local favorabil, ci de conexiunile complexe dintre orașele mayașe. Acestea formau o rețea vastă de alianțe politice și rute comerciale. Când zonele centrale au fost lovite de secetă, acest lucru a dus la crize în lanț, inclusiv războaie pentru resurse, prăbușirea dinastiilor regale și migrații în masă. Astfel, Itzan a căzut din cauza instabilității generalizate din întreaga lume mayașă, nu din cauza mediului propriu.
„Prăbușirea nu a fost rezultatul mecanic al unei catastrofe climatice uniforme. A fost un fenomen complex în care clima, organizarea socială și dinamica politică au fost strâns împletite”, a concluzionat Gwinneth.
