Blitzkrieg spre Paris: De la speranță la dezastru
La începutul lunii iunie 1940, Franța se confrunta cu o situație critică. Ofensiva germană, declanșată pe 10 mai, a distrus rapid planurile de apărare ale Aliaților, iar trupele germane au reușit să rupă frontul prin pădurile Ardenilor, o zonă considerată dificilă pentru marile unități blindate. Aceasta surpriză strategică a dus la o retragere haotică a armatei franceze, iar în ultimele zile ale lunii mai, ultimele speranțe de a opri înaintarea nazistă păreau să se estompeze.
După o scurtă pauză operațională, ofensiva germană a fost reluată pe 5 iunie. De data aceasta, raportul de forțe era favorabil trupelor germane, iar noul front defensiv francez, întins de-a lungul râurilor Somme și Aisne, era slab apărat. Armata franceză suferise pierderi semnificative, având doar 49 de divizii disponibile pentru apărare, în timp ce alte 17 divizii erau dispuse pe Linia Maginot. Timpul insuficient și lipsa resurselor au făcut imposibilă organizarea unor poziții defensive solide, iar șansele de succes ale unei apărări în adâncime erau minime.
În contrast, forțele germane erau bine pregătite. Cele zece divizii blindate, care au purtat greul ofensivei din luna mai, fuseseră refăcute, iar pierderile de tancuri erau compensate prin introducerea de vehicule noi. Comandamentul german a redistribuit forțele și a introdus armate suplimentare, pregătindu-se pentru o nouă ofensivă majoră.
Noua ofensivă a început pe 5 iunie, iar în primele zile, trupele franceze au reușit să opună o rezistență considerabilă. Totuși, la 7 iunie, unitățile blindate germane au spart frontul, extinzându-se rapid către Rouen. Pe 9 iunie, trupele germane traversau Sena fără a mai întâmpina o opoziție semnificativă.
Generalul francez Maxime Weygand a recomandat guvernului să ceară un armistițiu, anunțând că „Bătălia de pe Somme este pierdută”. În ciuda diviziunilor interne, guvernul francez a părăsit Parisul pe 9 iunie, refugindu-se în orașul Tours. Prim-ministrul Paul Reynaud a solicitat ajutor din partea președintelui SUA, Franklin Roosevelt, subliniind determinarea Franței de a lupta, indiferent de circumstanțe.
Blitzkrieg spre Paris: De la speranță la dezastru
Pe 10 iunie 1940, Italia fascistă a declarat război Franței, în încercarea de a profita de victoria germană care se contura. Cu toate acestea, ofensiva italiană nu a fost lansată decât după zece zile, iar forțele franceze, deși slăbite, au reușit să opună rezistență.
La 11 iunie, Winston Churchill a zburat la Tours pentru a-i îmbărbăta pe liderii francezi. Cu toate acestea, în ziua următoare, generalul Weygand a anunțat Cabinetul că bătălia a fost pierdută, învinovățind englezii pentru înfrângeri. El a cerut încetarea ostilităților, recunoscând că armatele franceze erau izolate și că majoritatea renunțaseră să mai lupte, retrăgându-se spre sud.
Cabinetul francez oscila între capitulare și continuarea luptei din nordul Africii, dar a decis în cele din urmă să se mute la Bordeaux, cerându-i lui Weygand să încerce o rezistență pe Loara. Pe 14 iunie, trupele germane au intrat în Paris, avansând rapid pe flancuri, iar pe 16 iunie, Paul Reynaud a demisionat, formându-se un nou guvern condus de mareșalul Philippe Pétain.
În aceleași ore, Pétain i-a transmis lui Hitler cererea de armistițiu. Franța a semnat armistițiul cu Germania nazistă pe 22 iunie 1940, în pădurea Compiègne, în același vagon de cale ferată în care se semnase armistițiul din 1918.
