La marginea Sistemului Solar, Pluto prezintă un peisaj fascinant, unde temperaturile pot scădea până la aproximativ −240 °C. Sonda New Horizons, care a survolat acest obiect ceresc în 2015, a surprins imagini ale lanțurilor muntoase Pigafetta Montes și Elcano Montes, care par acoperite de zăpadă. Cu toate acestea, această „zăpadă” este, de fapt, gheață de metan.
Formarea „zăpezii” de metan
Pe Pluto, procesul de formare a gheaței de metan este diferit față de cel de pe Pământ. Atmosfera rarefiată a lui Pluto, cu o presiune de aproximativ 10.000 de ori mai mică decât cea de pe Pământ, este compusă în principal din azot, cu cantități mai mici de metan și monoxid de carbon. Studiile recente au arătat că circulația atmosferei poate concentra metanul la altitudini mari, unde se condensează și formează depuneri de gheață pe suprafața montană.
Aspectul roșiatic al lui Pluto
Suprafețele întunecate și roșiatice de pe Pluto sunt cauzate de toline, compuși organici formați în atmosferă prin radiația ultravioletă și particule energetice. Aceste particule, care pot avea nuanțe de la galben și portocaliu până la roșu închis, contribuie la aspectul distinctiv al regiunilor de la ecuator, precum și la culoarea albastră a ceții atmosferice.
Ghețarii de pe Pluto
Pe lângă gheața de metan, Pluto mai prezintă și ghețari de azot, în special în regiunea Sputnik Planitia. Aici, gheața de azot se comportă similar cu ghețarii de pe Pământ, având posibilitatea de a se deplasa lent, ceea ce sugerează o dinamică complexă a suprafeței.
Sezonalitatea extremă a lui Pluto
Pluto are o orbită lungă în jurul Soarelui, de aproximativ 248 de ani tereștri, ceea ce face ca anotimpurile să dureze zeci de ani. Această lungă perioadă orbitală influențează dramatic schimbările sezoniere de pe suprafața sa.
Când ne gândim la zăpadă, imaginile cu munți acoperiți de apă înghețată ne vin imediat în minte. Totuși, pe Pluto, acest peisaj înghețat are o compunere complet diferită. Vârfurile munților sunt acoperite cu metan înghețat, iar terenurile din jur pot avea nuanțe foarte închise sau chiar roșiatice.
Pe Pluto, ghețurile nu rămân statice. Metanul și azotul pot suferi procese de sublimare și condensare, trecând din stare solidă în gaz și apoi depunându-se în alte regiuni, în funcție de temperatura suprafeței și de anotimp. Acest fenomen face ca peisajul să fie extrem de dinamic și diferit de cel de pe Pământ.
Depunerile strălucitoare de pe Pigafetta Montes și Elcano Montes sunt în principal formate din gheață de metan, care se condensează pe suprafața rece a munților, dând naștere unor structuri asemănătoare zăpezii. Aceste depuneri nu sunt doar o iluzie vizuală; ele reflectă un proces care nu există pe planetă noastră.
În Sputnik Planitia, gheața de azot se mișcă lent și poate avea un comportament asemănător ghețarilor de pe Pământ. Totodată, compușii organici complecși, cunoscuți sub numele de toline, contribuie la culoarea roșiatică a unor regiuni de pe Pluto, adăugând o notă fascinantă acestui peisaj extraterestru.
