La sfârșitul secolului al XIX-lea, echilibrul de putere din Europa devenise tot mai fragil, iar Marile Puteri își disputau influența. Slăbirea vechilor imperii, precum China, Persia și Imperiul Otoman, crea noi oportunități pentru ambițiile celor aflate în ascensiune. Rivalitatea dintre aceste puteri a devenit inevitabilă, iar o confruntare pe câmpul de luptă părea doar o chestiune de timp.
În acest context, în 1898, lordul Salisbury, prim-ministrul britanic, a ținut un discurs prevestitor. El observa că națiunile pot fi împărțite în cele „vii” și cele „aflate pe moarte”, subliniind că națiunile în viață, cu putere și avuție în creștere, vor acapara treptat teritoriile celor muribunde. Salisbury a anticipat că între marile puteri vor apărea rapid zâzanii și conflicte.
Deja existau tensiuni între Marile Puteri pe tema împărțirii teritoriilor și coloniilor, cum ar fi disputele dintre Marea Britanie și Franța cu privire la Egipt și confruntările dintre Franța și Italia în Tunisia. Guvernul otoman se afla într-o situație precară, sub presiunea împrumuturilor și a influenței europene asupra finanțelor sale, ceea ce anticipa o eventuală acaparare a teritoriilor sale, inclusiv în Balcani și Orientul Mijlociu.
Acest discurs și contextul geopolitic al vremii au fost semnale clare ale tensiunilor care aveau să ducă la Primul Război Mondial, evidențiind fragilitatea echilibrului de putere și ambițiile imperiale care se pregăteau să explodeze în conflict.
Rivalitatea strategică dintre Rusia și Marea Britanie pentru supremație în Asia Centrală a fost una dintre principalele mize ale „Marelui Joc”. Influența rusă se consolida în nordul Persiei, în timp ce britanicii își întăreau pozițiile în sud, pe rutele care duceau spre Oceanul Indian. Ambele puteri încercau să câștige de partea lor curtea Șahului Șahilor, extinzând astfel influența asupra regiunii.
Conflictul nu se limita la granițele Persiei, ci se extindea în Afganistan, Tibet și China, fiind una dintre cele mai complexe confruntări geopolitice ale epocii. Pe măsură ce Marile Puteri își disputau influența și teritoriile pe glob, iar Germania și Japonia se ridicau ca noi centre de putere, echilibrul internațional devenea tot mai fragil. În aceste condiții, confruntarea directă dintre Marile Puteri părea inevitabilă, transformându-se dintr-o chestiune de „dacă” într-o chestiune de „când”.
