AUTOPRIMA SERV SRL, lider pe piața din județul Constanța
În cadrul celei de-a 33-a ediții a Topului Firmelor din Județul Constanța, organizată de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, firma AUTOPRIMA SERV SRL, deținută de soții Adrian și Iudit Balagiu, a obținut locul 1 la categoria sa, pentru al cincilea an consecutiv.
Evenimentul a avut loc pe 22 octombrie, la Melody Grand Ballroom Mamaia, și a reunit 1.614 companii, care au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de peste 52 de miliarde de lei. AUTOPRIMA SERV SRL, specializată în lucrări de construcție a drumurilor și autostrăzilor, s-a clasat pe locul 15 în TOP 100 firme în funcție de profitul brut din exploatare, având o cifră de afaceri de 38.661.359 lei.
Datorită performanței remarcabile, societatea a fost distinsă cu Trofeul de Excelență. Soții Balagiu, prezenți la ceremonie, au subliniat că succesul companiei se datorează întregii echipe.