Accident mortal pe trecerea de pietoni la Ovidiu
Un nou termen în dosarul accidentului rutier din Ovidiu, în care un bărbat a decedat pe trecerea de pietoni, a fost stabilit pentru luni, 16 iunie 2025. Părțile civile vor avea ocazia să-și exprime concluziile și să medieze o posibilă rezolvare.
Accidentul a avut loc pe 24 iulie 2023, când un tânăr a condus un autoturism Volkswagen Tiguan pe DN2A, îndreptându-se către municipiul Constanța. La intersecția cu strada Arțarului, șoferul a pătruns pe sensul opus de mers și a accidentat mortal un bărbat de 63 de ani, care traversa strada pe marcajul pietonal.
Poliția a fost sesizată la scurt timp după accident, iar la fața locului s-a confirmat decesul bărbatului. Conducătorul auto, M.M.K., a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Șoferul a fost trimis în judecată la Judecătoria Constanța, iar următorul termen al procesului este fixat pentru 16 iunie 2025.