ALERTĂ METEO: Cod galben de averse și vijelii în majoritatea regiunilor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de vreme instabilă, valabilă până duminică dimineața, în majoritatea regiunilor țării.
Potrivit meteorologilor, vineri, între orele 12:00 – 21:00, se așteaptă instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul și sudul Moldovei, nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și intensificări ale vântului, cu rafale de 50 – 60 km/h, în special în sud-est.
În unele zone, cantitățile de apă vor atinge 20 – 25 l/mp, iar izolat se pot depăși 40 l/mp. De asemenea, se preconizează și fenomene izolate în restul teritoriului.
Un al doilea Cod galben de intensificări ale vântului va fi activ sâmbătă, între orele 5:00 – 23:00, în cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Crișanei, cu rafale de vânt ce pot atinge 50 – 70 km/h, iar izolat chiar 80 km/h.
Conform prognozei, între 26 aprilie, ora 10:00 și 27 aprilie, ora 10:00, se va menține Codul galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în aproape jumătate din țară, inclusiv în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și sudul Banatului, unde se vor înregistra averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului.
În aceste regiuni, cantitățile de apă vor ajunge la 20 – 30 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 50 l/mp.