Avertismentul Primăriei Capitalei privind parcările din oraș
Primăria Bucureşti a emis un avertisment referitor la codurile QR de pe unele parcometre, care s-au dovedit a fi false. Instituția a subliniat că parcometrele din Capitală nu utilizează coduri QR pentru efectuarea plăților.
„ATENŢIE la codurile QR de pe unele parcometre! Sunt FALSE şi vă pot lăsa fără bani. Parcometrele NU au şi NU folosesc coduri QR pentru plată. În zona Unirii, au fost identificate stickere cu coduri QR FALSE, lipite pe parcometre,” a anunțat Primăria Bucureşti pe Facebook.
Accesarea acestor coduri conduce utilizatorii către o pagină falsă, care imită interfaţa oficială. „Acolo se cer datele cardului (număr, dată expirare, CVC), însă plata NU este procesată, parcarea NU este achitată, iar datele dvs. bancare pot fi compromise,” au avertizat reprezentanţii Primăriei.
Autoritățile au demarat acțiuni pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor responsabile, precum și pentru îndepărtarea acestor stickere frauduloase.
Recomandări pentru cetățeni
Primăria face următoarele recomandări cetățenilor:
- NU scanaţi coduri QR de pe parcometre;
- Folosiţi doar metodele oficiale de plată:
- SMS
- Aplicaţia mobilă Parking Bucureşti
- Aplicaţia parteneră AmParcat
- Aplicaţia parteneră Qport
- Parcometre
- Cash la staţii SelfPay
- Platforma online abonamente cmpb.ro
De asemenea, oficialii Primăriei Bucureşti reiterează că nu mai există persoane autorizate pentru încasarea tarifului de parcare, compania Municipală Parking Bucureşti renunțând la încasatori.