Despărțirea de Iliescu: începutul unei noi etape pentru România
Ion Iliescu a murit, marcând nu doar dispariția unui fost președinte, ci și finalul unui paravan comod pentru neputințele noastre. Trecerea sa în istorie reprezintă un moment de răscruce pentru România. De-a lungul anilor, Iliescu a fost atât o memă politică, cât și un țap ispășitor convenabil, simbolizând un trecut incomod și tranziția frânte. A fost ușor să-l blamăm pentru eșecurile postcomuniste, în loc să ne privim în oglindă și să recunoaștem complicitățile noastre pasive și limitele propriei maturități civice.
Deși Iliescu a greșit grav, tolerând momente întunecate în istoria recentă a României, este esențial să realizăm că Justiția nu a reușit să avanseze în dosarele Revoluției și Mineriadelor din cauza unui sistem care a preferat amnezia. După două decenii fără el la putere, epoca post-Iliescu seamănă izbitor cu cea a lui Iliescu: improvizație politică, populism și lipsă de proiect național. Chiar și cu avantajele oferite de NATO și UE, România nu a reușit să facă saltul spre o democrație stabilă.
În acest context, PSD se confruntă cu o moștenire ambivalentă: deși își revendică proiecte strategice, nu a reușit să rupă legătura cu un trecut pe care l-a folosit oportun. Acum, când Iliescu nu mai este, rămâne întrebarea: ce urmează? O Justiție care nu a spus adevărul despre Decembrie ’89, o clasă politică în criză și o societate care caută constant un nou „vinovat total” în trecut.
Despărțirea reală de Iliescu nu este doar un gest simbolic, ci implică asumarea responsabilității pentru viitor. Este timpul să renunțăm la scuzele perfecte și să integrăm trecutul în procesul de construire a unui viitor mai bun pentru România.
Despărțirea de Iliescu: un pas esențial pentru viitorul României
Despărțirea de Ion Iliescu reprezintă un moment crucial în evoluția societății și a clasei politice românești. Aceasta nu trebuie să fie doar o simplă negare sau condamnare a trecutului, ci o asumare a responsabilității de a construi un viitor concret și coerent.
Memoria lucidă și onestă ne obligă să privim trecutul ca pe o lecție, nu ca pe un scut împotriva prezentului. Lecția este clară: dacă nu ne angajăm să construim acum, următorul „Iliescu” – fie el real sau imaginar – va fi o nouă scuză pentru eșecurile noastre. Aceasta înseamnă că, dacă nu acționăm, vom oferi din nou un rol de vinovat perfect cuiva care va veni să ne justifice greșelile.
Astfel, a ne despărți de Iliescu în mod real implică nu doar un gest retoric, ci o transformare profundă în modul de guvernare. Este momentul să dăm dovadă de maturitate și să construim o politică constructivă și coerentă, care să ne conducă spre un viitor mai bun.