Tragedia submarinului K-141 Kursk
Pe 12 august 2000, submarinul nuclear rusesc K-141 Kursk s-a scufundat în Marea Barents în timpul unui exercițiu militar, provocând moartea a 118 marinari și ofițeri. Incidentul a fost marcat de o paralizie birocratică și de o lipsă de reacție din partea Kremlinului, ceea ce a scos la iveală prioritățile Rusiei post-sovietice.
Detalii despre accident
La ora 11:28, au fost detectate două explozii, prima având o putere echivalentă cu 100 kg de TNT, iar cea de-a doua, catastrofală, cu o forță de 2-3 tone de TNT. Investigațiile ulterioare au arătat că o torpilă de antrenament defectă a provocat explozia, distrugând primele cinci compartimente ale submarinului și omorând instantaneu majoritatea echipajului. Doar 23 de supraviețuitori au reușit să se retragă într-un compartiment sigur, însă, din păcate, aceștia au murit din cauza lipsei de oxigen după câteva zile.
Întârzierile în salvare și reacția Kremlinului
Flota Nordului a detectat dispariția Kursk-ului, dar a întârziat să informeze autoritățile de la Moscova. Președintele Vladimir Putin, aflat în vacanță, a minimizat gravitatea situației. În ciuda solicitărilor internaționale de ajutor, Rusia a refuzat asistența, considerând suficiente eforturile proprii, care s-au dovedit a fi ineficiente din cauza echipamentelor învechite și a birocrației. Salvarea a venit prea târziu, iar echipajul a fost găsit decedat în compartimentul în care s-a refugiat.
Indignarea publicului și controversele ulterioare
Reacția Kremlinului a stârnit indignare în rândul familiilor victimelor și al opiniei publice. Inițial, autoritățile au sugerat că submarinul ar fi fost implicat într-o coliziune cu un submarin NATO, o teorie care a fost ulterior infirmată. Familiile echipajului, ținute la distanță, au avut de înfruntat o lipsă de transparență din partea oficialilor, ceea ce a intensificat durerea și furia în fața tragediei.
K-141 Kursk: Cel mai tragic accident din istoria submarinelor
Dezastrul de la Kursk, care a avut loc în 2000, rămâne una dintre cele mai mari tragedii din istoria submarinelor. Acesta a avut loc la baza navală Vidyayevo, iar reacția familiilor victimelor a fost una de disperare, o mamă strigând: „Fiii noștri au fost lăsați să moară ca șobolanii!”
Operațiunea de salvare desfășurată în 2001, în valoare de 65 de milioane de dolari, a reușit să ridice epava submarinului de la o adâncime de 108 metri. Din păcate, doar 115 cadavre au fost recuperate, iar trei membri ai echipajului au rămas îngropați în imensitatea mării. Analizele medico-legale au arătat că majoritatea echipajului a decedat în câteva minute, în timp ce supraviețuitorii din compartimentul de la pupa au suferit sufocarea după aproximativ 8 ore.
Raportul oficial al guvernului a atribuit dezastrul unei defecțiuni a torpilei, dar documentele scurse au sugerat neglijențe grave, inclusiv deturnarea fondurilor pentru întreținerea torpilelor și lipsa protocoalelor de siguranță. Marina rusă continua să utilizeze torpile HTP, interzise în Occident după explozia unui submarin britanic în 1955. Președintele Putin a recunoscut ulterior că „Statul nu era pregătit să le salveze”.
Dezastrul de la Kursk a devenit un simbol al decăderii post-sovietice, iar exercițiile navale au fost reduse. Sub administrația lui Putin, s-a înăsprit controlul asupra mass-media, stabilind un precedent pentru gestionarea crizelor viitoare.
În prezent, monumentele comemorative din Moscova și Vidyayevo poartă numele echipajelor, dar pentru familiile îndoliate, închiderea dosarului rămâne o provocare. Corupția de la nivel de stat este considerată un factor major al tragediei, iar unii, precum văduva lui Kolesnikov, Olga, își canalizează durerea în activism, afirmând: „Scrisoarea lui Dmitri a dezvăluit adevărul pe care au încercat să îl înece cu Kursk-ul.”