Muzeul Britanic și Acuzațiile de Posesie a Bunurilor Furate
Muzeul Britanic din Londra, cunoscut pentru colecția sa impresionantă de peste 8 milioane de artefacte, a fost acuzat de Geoffrey Robertson QC, avocat pentru drepturile omului și fost judecător de apel al ONU, de a fi „cel mai mare primitor din lume de bunuri furate”. Aceste acuzații sunt detaliate în cartea sa din 2019, „Who Owns History?”, și au fost readuse în discuție în contextul unei reflecții globale asupra colonialismului și restituirii culturale.
Robertson susține că etosul fondator al muzeului, cunoscut sub numele de „colectarea lumii”, este profund legat de imperialism. El afirmă că „administratorii muzeului au devenit cei mai mari primitori de bunuri furate din lume”, multe dintre acestea fiind obținute prin cucerire sau înșelăciune în timpul Imperiului Britanic.
Artefacte Controversate
Printre artefactele celebre aflate în centrul acestor controverse se numără Marmura Partenonului, care a fost îndepărtată de Lord Elgin în secolul al XIX-lea. Grecia a solicitat returnarea acestor sculpturi, considerând acțiunile lui Elgin drept jaf. Muzeul Britanic susține însă că acestea au fost „achiziționate în mod legal” și fac parte din „patrimoniul comun al umanității”. În 2023, UNESCO a cerut Regatului Unit să reia discuțiile cu Grecia, dar situația nu s-a schimbat.
Alte exemple includ bronzurile din Benin, care au fost luate în timpul raidului punitiv britanic din 1897. Nigeria a cerut repatrierea acestor artefacte de-a lungul decadelor, iar în 2022, Germania a returnat 1.100 de bronzuri. Muzeul Britanic, care deține aproximativ 900 de obiecte, a fost de acord să „împrumute” câteva, dar își păstrează dreptul de proprietate.
De asemenea, Piatra Rosetta, sustrasă din Egipt de forțele lui Napoleon în 1799, a fost preluată ulterior de britanici. Ministerul Antichităților din Egipt a cerut returnarea pietrei încă din 2003, iar fostul ministru Zahi Hawass a descris reținerea acesteia ca un „act de violență culturală”.
În plus, statuia Hoa Hakananai’a, considerată sacră de către locuitorii din Rapa Nui, a fost luată în 1868. Liderii Rapa Nui au cerut returnarea acesteia în 2018, subliniind importanța sa culturală.
Muzeul Britanic își apără gestiunea, argumentând că obiectele din colecția sa globală contribuie la înțelegerea interculturală. Un purtător de cuvânt a afirmat că „proprietatea legală a artefactelor este complexă” și că muzeul colaborează la nivel internațional pentru a aborda aceste probleme.
Muzeul Britanic, considerat cel mai mare receptor de bunuri furate, se confruntă cu o intensificare a presiunilor pentru repatrierea artefactelor și operelor de artă care au fost obținute în mod controversat. Criticii argumentează că muzeele universale, precum Muzeul Britanic, mențin controlul asupra patrimoniului popoarelor colonizate, evidențiind nedreptățile istorice legate de aceste colecții.
În contrast cu poziția muzeului britanic, alte instituții au început să restituie artefacte. De exemplu, Franța a returnat în 2021 26 de bronzuri din Benin către Nigeria, iar Smithsonian din SUA a repatriat o mare parte din colecția sa din Benin în 2022. Glasgow Museums a transferat, de asemenea, 7 artefacte jefuite către India în 2023.
Dezbaterea privind restituirea artefactelor a fost amplificată de social media, unde campanii precum #ReturnTheBeninBronzes au captat atenția publicului. Un sondaj YouGov din 2023 a arătat că 63% dintre britanici susțin returnarea Marmelor Parthenonului, ceea ce subliniază o schimbare de atitudine, în special în rândul generațiilor mai tinere, care consideră acest subiect o problemă de justiție rasială.
În timp ce Muzeul Britanic se teme de impactul financiar al pierderii exponatelor vedetă, alte națiuni, precum Grecia, se angajează să construiască muzee moderne pentru a găzdui bunurile culturale returnate. Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a declarat că „turismul nu ar trebui să se bazeze pe bunuri furate”, subliniind importanța eticii în fața economiei.
Unii experți propun compromisuri, cum ar fi împrumuturile pe termen lung sau replicarea digitală a artefactelor, dar mulți consideră că doar restituirea integrală va fi suficientă. Situația Muzeului Britanic reflectă întrebări mai ample despre dreptul de proprietate asupra culturii și posibilitatea ca instituțiile construite pe baza imperiului să se reinventeze.
Pe măsură ce națiunile sursă se unesc în inițiative globale de repatriere, presiunea asupra muzeului se va intensifica. În final, viitorul Muzeului Britanic se va defini prin alegerea de a deveni un „muzeu al lumii, pentru lume” sau de a se agăța de un trecut colonial.
