Nicușor Dan despre riscul raționalizării combustibilului
Nicușor Dan a abordat, într-o conferință de presă, criza combustibililor și măsurile pe care statul român le poate adopta pentru a controla prețurile și a evita raționalizarea. Președintele a subliniat că există două aspecte importante: aprovizionarea și prețul.
„În discuția de ieri, de la Cotroceni, am discutat despre posibilitatea unei eventuale lipse de combustibil pe piață. Totuși, în prezent, România se află într-o poziție mai favorabilă comparativ cu alte țări europene, datorită producției interne și a rafinării efectuate pe teritoriul național. Acest lucru face ca lanțurile de aprovizionare să fie mai scurte. Așa cum s-a menționat în presă, acum nu este o urgență pentru România”, a detaliat Nicușor Dan.
De asemenea, el a menționat că, similar scenariilor de criză pentru gaze sau energie electrică, se lucrează la un plan pentru a face față unei eventuale crize de aprovizionare cu produse petroliere.
În ceea ce privește prețurile combustibililor, președintele a declarat: „Există mulți factori pe care nu îi putem controla. De exemplu, în prezent, a început o oarecare tranzitare a Strâmtorii Ormuz.”