Un studiu recent sugerează că sauropodele, aceste animale erbivore de dimensiuni gigantice, își puteau mișca cozile asemeni câinilor. Deși dinozaurii au dominat planeta timp de sute de milioane de ani, informațiile despre comportamentul lor rămân limitate. De-a lungul timpului, s-a crezut că dinozaurii își țineau cozile paralele cu solul, fără a le folosi în mod dinamic, dar cercetătorii au descoperit că coada lui Giraffatitan avea o mobilitate surprinzătoare.
Verónica Díez Díaz, cercetătoare postdoctorală în paleontologie la Muzeul de Științe Naturale din Berlin, explică faptul că coada nu era doar un element static, ci o structură complexă ce putea fi folosită pentru echilibru, apărare și comunicare. Aceasta a fost folosită în principal pentru a impulsiona membrele posterioare, ajutând astfel la deplasare.
Studiul a arătat că Giraffatitan putea să își miște coada similar cu un malamut, având o mobilitate uimitoare. Concluzia cercetătorilor este că, deși coada asigura stabilitate, aceasta avea și o serie de funcții biomecanice și comportamentale care au contribuit la succesul evolutiv al acestor dinozauri.
Díez Díaz a studiat partea posterioară a lui Giraffatitan timp de aproape un deceniu, analizând urmele musculare și realizând reconstrucții digitale. Această cercetare deschide noi perspective în înțelegerea comportamentului dinozaurilor și a modului în care aceștia interacționau cu mediul înconjurător.
Noi reconstrucții 3D ale săropodelor
Noile reconstrucții 3D sugerează că săropodele „dădeau din coadă” într-un mod similar câinilor. Aceste descoperiri sunt rezultatul unor metode inovatoare și modele biomecanice care ne permit să ne apropiem din ce în ce mai mult de realitatea comportamentului acestor creaturi preistorice.
Cercetătoarea Díez Díaz subliniază importanța acestor reconstrucții, afirmând că, deși nu se va reuși niciodată o reconstrucție 100% exactă, ceea ce o fascinează cel mai mult este posibilitatea de a „aduce aceste fosile la viață”. Aceasta menționează că experiența de a crea reconstrucții musculoscheletice și de a le vizualiza în mișcare prin simulări este cu totul diferită de a observa oasele izolate în colecții muzeale.
Studiul a fost publicat în revista Royal Society Open Science, evidențiind progresele realizate în domeniul reconstrucțiilor digitale ale organismelor extincte.
