Roberto De Zerbi, noul antrenor al lui Tottenham
Roberto De Zerbi, în vârstă de 46 de ani, a fost numit recent antrenor al echipei Tottenham, după demiterea lui Igor Tudor. Tehnicianul italian a fost liber de contract din februarie, când s-a despărțit de Olympique Marseille. Deși existau zvonuri că De Zerbi ar fi dorit să preia echipa în sezonul următor, el a acceptat provocarea și a început munca imediat. Contractul său cu clubul londonez este valabil până în 2031.
După anunțul oficial, De Zerbi a oferit o primă reacție, subliniind proiectul ambițios propus de conducerea clubului. Obiectivul său pe termen scurt va fi salvarea de la retrogradare, având în vedere că Tottenham se află într-o situație delicată, fiind prima echipă deasupra liniei retrogradabile, cu 30 de puncte, la un singur punct de locul retrogradabil, ocupat de rivala West Ham.
„Sunt încântat să mă alătur acestui club fantastic, care este unul dintre cele mai prestigioase din lume. În toate discuțiile mele cu conducerea clubului, ambiția lor pentru viitor a fost clară: să construim o echipă capabilă să atingă performanțe mărețe, jucând un stil de fotbal care să-i entuziasmeze și să-i inspire pe fanii noștri. Sunt aici pentru că eu cred în această ambiție și am semnat un contract pe termen lung pentru a da totul și a realiza asta”, a declarat De Zerbi pentru site-ul oficial al lui Tottenham.
Anterior, De Zerbi a pregătit echipa Brighton între 2022 și 2024, lăsând o impresie bună în rândul fanilor din fotbalul britanic. La Tottenham, el se confruntă cu o misiune dificilă, având în vedere că echipa nu a mai câștigat din 28 decembrie, când a învins Crystal Palace cu 1-0.