Decesul marelui antrenor Mircea Lucescu
Legendarul antrenor Mircea Lucescu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgențe București, unde era internat din cauza unor probleme cardiace, apărute după ratarea calificării la Cupa Mondială cu echipa națională. Sănătatea sa s-a deteriorat rapid după un infarct miocardic acut, iar Lucescu a decedat marți seară, în jurul orei 20:30.
Reacția lui Andrea Pirlo la moartea lui Mircea Lucescu
Fostul mare fotbalist italian, Andrea Pirlo, a fost unul dintre cei care au reacționat la tristea veste. Pirlo, care a fost debutat de Lucescu la Brescia la doar 16 ani, a scris un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care își exprimă recunoștința față de antrenorul român. El a spus: „Mulțumesc pentru tot, Mister. Nu voi înceta niciodată să îți mulțumesc. M-ai crescut ca pe un fiu și mi-ai dat șansa să mă compar cu alții atunci când eram foarte tânăr. M-ai învățat ce înseamnă să iubești acest sport în toate detaliile lui. Să ai un drum lin, Mister. Mulțumesc, Mircea.”