Ce este Inelul de Foc al Pacificului?
Inelul de Foc al Pacificului, cunoscut și sub denumirea de Cercul de Foc, reprezintă o zonă activă din punct de vedere seismic, caracterizată printr-o concentrare mare de vulcani și plăci tectonice care înconjoară Oceanul Pacific. Această denumire provine de la frecvența erupțiilor vulcanice, care se manifestă adesea prin explozii intense.
Inelul de Foc se întinde pe o lungime de aproximativ 40.000 de kilometri și include lanțuri de insule precum Tonga, Vanuatu, arhipelagul indonezian, Filipine, Japonia, Insulele Kuril și Aleutine. Regiunea acoperă, de asemenea, coasta de vest a Americii de Nord și Munții Anzi din America de Sud. Aproximativ 75% dintre vulcanii activi ai lumii se găsesc în această zonă.
Forma Inelului de Foc este similară cu o potcoavă, iar acesta închide mai multe plăci tectonice, inclusiv vasta Placă Pacifică și plăcile mai mici din Filipine, Juan de Fuca, Cocos și Nazca. Mișcările plăcilor tectonice, care se desfășoară cu viteze și direcții diferite, generează atât cutremure, cât și activitate vulcanică.
Evenimente majore în Inelul de Foc
Din anul 1800, Inelul de Foc a fost martorul unor erupții vulcanice notabile, inclusiv cele ale vulcanilor Tambora (1815), Krakatoa (1883), Novarupta (1912), Muntele Sfânta Elena (1980), Muntele Ruiz (1985) și Muntele Pinatubo (1991). De asemenea, această regiune a fost locul în care au avut loc unele dintre cele mai mari cutremure înregistrate, precum cele din Chile (1960 și 2010), Alaska (1964) și Japonia (2011), inclusiv cutremurul devastator care a generat un tsunami în Oceanul Indian în 2004.
