Urâțenia interzisă în America secolelor XIX și XX
În Statele Unite, la mijlocul secolului al XIX-lea, au fost adoptate legi care interziceau persoanelor considerate „inestetice” sau „dezgustătoare” să se expună în public. Aceste reglementări vizau în principal persoanele cu dizabilități vizibile, cei bolnavi sau săraci, impunând standarde stricte de frumusețe și normalitate prin intermediul legislației. Prima lege cunoscută în acest sens a fost instituită în San Francisco în 1867, interzicând oricărei persoane „bolnave, schilodite, mutilate sau deformate în orice mod” să se afișeze în locuri publice.
Aceste măsuri au fost extinse în orașe precum Chicago, New Orleans și Portland. În Chicago, în 1881, consilierul municipal James Peevy a dorit să elimine „obstacolele de pe stradă”, referindu-se la persoanele cu dizabilități sau cele care cerșeau. Legile au fost susținute sub pretexte legate de sănătatea publică, cu argumente eronate cum că expunerea la persoane cu handicap ar putea provoca boli în rândul cetățenilor sănătoși.
Cu toate că au existat voci care s-au opus acestor reglementări, ele au fost aplicate cu strictețe, reflectând o repulsie socială față de cei care nu se conformau normelor de frumusețe. Consecințele au fost devastatoare pentru multe persoane cu handicap, care s-au văzut excluse din viața publică și lipsite de oportunități de muncă. Vânzătorii ambulanți și artiștii au fost, în mod special, afectați de aceste legi discriminatorii.
Urâțenia interzisă în America secolelor XIX și XX
În secolele XIX și XX, persoanele cu deformități sau handicapuri au fost supuse unor reglementări severe care le interziceau să iasă în public. Aceasta a avut un impact devastator asupra vieții lor, forțându-i pe mulți să falimenteze și să trăiască în izolare. De exemplu, un bărbat din Cleveland, care suferea de handicap la mâini și picioare, și-a pierdut slujba de vânzător de ziare din cauza acestor legi restrictive.
Deși unii oficiali au încercat să atenueze efectele prin eliberarea de permise de vânzare ambulantă pentru persoanele cu handicap, aplicarea legilor a rămas stringentă. Au existat cazuri de rezistență publică împotriva acțiunilor poliției, cum ar fi incidentul din 1936, când un ofițer de poliție din Chicago a încercat să aresteze un bărbat de culoare cu un picior amputat, iar trecătorii au intervenit pentru a-l apăra.
Legile legate de „urâțenie” au fost abrogate, ultima arestare înregistrată având loc în 1974. Cu toate acestea, moștenirea acestor reglementări persistă în atitudinile contemporane față de persoanele cu handicap, iar politicile urbane moderne pot reflecta încă practici de excludere prin reglementări care descurajează comportamentele considerate indezirabile. Activismul din jurul acestor legi a fost esențial în dezvoltarea mișcărilor pentru drepturile persoanelor cu handicap, culminând în adoptarea Americans with Disabilities Act (ADA) din 1990, care urmărea să protejeze aceste persoane împotriva discriminării.