De ce fetele poartă roz și băieții albastru
Istoria culorilor în vestimentația copiilor a evoluat semnificativ de-a lungul timpului, marcând o tranziție de la haine neutre la haine distinctiv genificate. În anii 1880, băieții purtau adesea fuste și rochii până la vârsta de șase sau șapte ani, înainte de a face trecerea la pantaloni, un moment cunoscut sub numele de „breeching”.
Până în anii ’20, moda copiilor din țările occidentale a început să se diferențieze clar în funcție de gen, fetele fiind îmbrăcate în rochii, iar băieții în pantaloni. În acea perioadă, în SUA și Marea Britanie s-a conturat o convenție care asociază albastrul cu băieții și rozul cu fetele.
Specialista în istoria modei, Jo B. Paoletti, explică că normele sociale și percepțiile culturale au influențat alegerea culorilor în vestimentația copiilor. De exemplu, albul era utilizat aproape exclusiv pentru bebeluși, datorită ușurinței cu care putea fi curățat. Pe măsură ce normele au evoluat, culorile au început să fie interpretate ca semne morale și sociale, iar alegerea unei culori „nepotrivite” putea fi percepută ca o influență negativă asupra dezvoltării copilului.
La mijlocul secolului al XIX-lea, culorile pastel au început să câștige popularitate, dar rolul lor ca indicatori de gen a fost fluctuant. De exemplu, o publicație din iunie 1918 susținea că „regula general acceptată este roz pentru băiat și albastru pentru fată”, subliniind că rozul, fiind mai puternic, se potrivește băieților, în timp ce albastrul, mai delicat, este mai frumos pentru fete.
În 1927, un grafic publicat de Time a arătat recomandările principalelor magazine americane, care sugerau că băieții ar trebui să poarte roz. Totuși, această asociere nu a fost întotdeauna consistentă, Paoletti subliniind că stabilirea clară a albastrului pentru băieți și a rozului pentru fete a avut loc abia în a doua jumătate a secolului XX.
De ce fetele poartă roz și băieții albastru
Asocierea tradițională între culoarea roz și fetițe, respectiv albastru și băieți, a căpătat formă încă dinainte de anul 1940. De-a lungul secolului XX, acest standard s-a consolidat, influențat de preferințele părinților și de strategiile comerciale ale retailerilor. După al Doilea Război Mondial, copiii erau îmbrăcați conform tiparelor de gen, fetele fiind adesea îmbrăcate în rochii, în timp ce băieții adoptau stiluri asemănătoare celor ale taților lor.
În anii ’60 și ’70, mișcarea feministă a adus o schimbare, promovând haine unisex ca o formă de emancipare. Această tendință a fost susținută de cercetătorul John Money, care argumenta că identitatea de gen se dezvoltă prin influențele sociale și culturale. Deși controversate, ideile sale au contribuit la discuțiile despre rolul educației și al îmbrăcămintei în definirea genului.
În jurul anului 1985, tendințele s-au schimbat dramatic, culorile roz și albastru devenind simboluri clare ale genului. Testele prenatale au accelerat acest proces, părinții având acces la informații despre sexul copilului și personalizându-și achizițiile. Această individualizare a fost accentuată de marketingul care exploata aceste preferințe, iar mamele care au crescut în perioada mișcării feministe au început să își dorească haine feminine pentru fetele lor.
O revenire a neutralității în vestimentație
Recent, hainele neutre și non-binare au câștigat popularitate, în special printre tinerii din generația Z. Conform unor studii, o proporție semnificativă dintre aceștia cred că există mai mult de două genuri, iar acest lucru se reflectă în alegerile vestimentare variate. Expertul Shawn Grain Carter subliniază că moda este un reflex al culturii și valorilor politice ale unei generații, iar retailerii trebuie să se adapteze pentru a rămâne relevanți.
Astăzi, în ciuda împărțirii tradiționale a copiilor în „roz și albastru”, realitatea este mult mai complexă. Preferințele personale, normele sociale și marketingul demonstrează că moda copiilor este un teren de experimentare culturală, unde nuanțele depășesc limitele simple ale culorilor.
De ce fetele poartă roz și băieții albastru
În societatea contemporană, percepțiile asupra culorilor asociate cu genurile au devenit un subiect de discuție frecvent. De-a lungul timpului, s-au stabilit stereotipuri care leagă fetele de nuanțe de roz și băieții de nuanțe de albastru.
Istoria acestor asocieri este complexă și variază în funcție de cultură și perioadă. De exemplu, în prima jumătate a secolului XX, rozul era adesea considerat o culoare masculină, iar albastrul era preferat de fete. Această tendință s-a inversat treptat, iar astăzi, imaginea stereotipică este bine stabilită.
Analizând aceste norme, putem observa cum ele reflectă așteptările sociale și cum au evoluat de-a lungul timpului. Deși aceste asocieri sunt adânc înrădăcinate, există tot mai multe voci care contestă aceste stereotipuri și promovează o abordare mai liberă a alegerilor vestimentare, indiferent de gen.
În concluzie, asocierea culorilor cu genurile este un exemplu de stereotip social care a evoluat, dar care continuă să influențeze percepțiile și alegerile oamenilor în ziua de azi.
