Creierul nostru transformă impresii rapide și momente semnificative în amintiri durabile, influențând modul în care ne percepem identitatea și lumea din jur. Dar cum decide creierul ce să-și amintească și pentru cât timp?
Cercetările recente sugerează că formarea memoriei pe termen lung este rezultatul activării unor „cronometre” moleculare în diverse regiuni cerebrale. Oamenii de știință, printr-un model comportamental în realitate virtuală aplicat la șoareci, au descoperit că memoria pe termen lung este reglată de anumiți factori care facilitează persistenta unor amintiri sau, dimpotrivă, le permit să fie uitate.
Conform concluziilor publicate în revista Nature, mai multe regiuni cerebrale contribuie la reorganizarea amintirilor, având „porți” care evaluează relevanța acestora și decid cât de durabile vor fi. Priya Rajasethupathy, directoarea laboratorului Skoler Horbach de Dinamică Neurală și Cogniție, a subliniat importanța acestor descoperiri, care oferă o nouă perspectivă asupra modului în care gestionăm durabilitatea amintirilor.
Rolul talamusului în procesul de memorare
Recent, Rajasethupathy și colegii au identificat o cale neurală esențială care conectează memoria pe termen scurt cu cea pe termen lung, în care talamusul joacă un rol central. Acesta selectează amintirile importante și le trimite către cortex pentru a fi stabilizate.
Folosind un sistem de realitate virtuală, echipa a reușit să observe cum repetarea anumitor experiențe influențează capacitatea de memorare și să analizeze mecanismele care contribuie la persistența memoriei. Prin manipularea genelor din talamus și cortex cu ajutorul tehnologiei CRISPR, cercetătorii au descoperit că eliminarea anumitor molecule-cheie modifica durata amintirilor.
Aceste rezultate sugerează că memoria pe termen lung nu depinde de un singur „întrerupător”, ci de o serie de programe genetice activate în momente diferite, asemănătoare unor cronometre moleculare. Primele cronometre acționează rapid, facilitând uitarea imediată, în timp ce cele mai lente contribuie la crearea de amintiri durabile.
Implicarea descoperirilor în bolile neurodegenerative
Modelul propus de cercetători arată că, după formarea amintirii în hipocamp, molecula Camta1 contribuie la persistența inițială a acesteia, iar ulterior Tcf4 și Ash1l joacă un rol crucial în menținerea memoriei pe termen lung. Dereglarea acestor molecule poate duce la pierderea memoriei, evidențiind importanța lor în procesul de memorare.
Aceste descoperiri ar putea avea implicații semnificative pentru tratamentele bolilor neurodegenerative, oferind perspective asupra unor metode posibile de conservare a memoriei prin identificarea programelor genetice responsabile.
Deciziile creierului în procesul de memorare
O echipă de cercetători își propune să descopere cum creierul decide ce informații să rețină. Un aspect central al studiului este rolul talamusului, considerat un centru esențial în procesul de formare și menținere a amintirilor. Aceștia investighează ce anume activează „cronometrele” care controlează durata amintirilor, pentru a înțelege mai bine acest mecanism complex.
