Conform unor noi simulări, Luna Pământului s-ar fi format în aproximativ 5 ore după coliziunea dintre Pământul primordial și o protoplanetă de dimensiunea lui Marte, cunoscută sub numele de Theia. Această ipoteză, care este principala teorie privind formarea Lunii, sugerează că impactul a avut loc la un unghi favorabil, aruncând o cantitate semnificativă de material în orbită, din care a rezultat satelitul nostru natural.
Adeene Denton, de la Southwest Research Institute, a condus simulări detaliate ale acestui eveniment, introducând în modele și rezistența materialelor, un factor considerat mai puțin important în cercetările anterioare. „Când am realizat simulările, am descoperit că acest factor are, de fapt, o importanță considerabilă”, a explicat Denton.
Impactul și formarea Lunii
Simulările arată că, în cazul în care impactul a avut loc la mai puțin de 60 de milioane de ani după formarea planetelor, când Theia era încă foarte fierbinte, aceasta a fost distrusă aproape complet, permițând formarea rapidă a Lunii. „Când am folosit aceiași parametri ca în modelele inițiale, în aproximativ cinci ore a apărut o Lună intactă”, a adăugat Denton.
Compoziția Lunii și implicații pentru exoluni
Simulările sugerează că Luna este compusă în principal din material provenit din mantaua Theiei, cu o cantitate mai mică de material terestru. Totuși, diferențele izotopice între Lună și Pământ rămân încă inexplicabile prin modelele actuale. Rezultatele acestui studiu ar putea avea implicații importante pentru căutarea exolunilor, sugerând că formarea sateliților naturali poate avea loc într-un interval de timp foarte scurt.
Studiul a fost publicat în revista The Astrophysical Journal Letters.
Un nou studiu sugerează că Luna Pământului s-ar fi putut forma extrem de rapid, într-un interval de doar 5 ore, în urma unui impact masiv. Această descoperire oferă o nouă perspectivă asupra originii satelitului natural al Pământului, contrazicând teoriile anterioare care sugerau un proces mai lung și complex de formare.
Impactul gigantic, care ar fi avut loc în primele zile ale sistemului solar, ar fi generat suficiente materiale pentru a forma Luna într-un timp record. Această teorie este susținută de simulările computerizate care analizează condițiile din acea perioadă timpurie a evoluției planetelor.
Studiul deschide noi direcții de cercetare în astrofizică și ne ajută să înțelegem mai bine nu doar formarea Lunii, ci și evoluția sistemului solar în ansamblu.
