Un studiu recent, realizat pe 123 de specii de păsări, a adus noi informații despre modul în care unele dintre acestea emit sunete extrem de puternice. Cercetarea, condusă de biologul Jeff Podos de la Universitatea din Massachusetts Amherst și fostul său masterand João C.T. Menezes, a fost publicată în revista Evolution.
Măsurarea volumului sunetelor în mediul natural este o provocare, deoarece intensitatea acustică scade pe măsură ce undele sonore se propagă în aer. Pentru a depăși această dificultate, cercetătorii au folosit sonometre portabile de înaltă rezoluție și telemetre cu laser, similare celor utilizate în golf, pentru a calcula simultan nivelul decibelilor și distanța față de pasăre în momentul emiterii sunetului.
Sunete de o putere uluitoare
Măsurătorile efectuate în Massachusetts și Brazilia au arătat o diversitate impresionantă, cu un volum al sunetelor variind pe o marjă de 58 de decibeli. Colibri, de exemplu, emit sunete de aproximativ 64 de decibeli, echivalente cu o conversație normală. Însă, două specii, campanarul cu gât golaș și seriema cu picioare roșii, au depășit 120 de decibeli, concurând pentru titlul de cea mai zgomotoasă pasăre de pe planetă.
Factori anatomici și evolutivi
Analiza anatomică a arătat că păsările mai mari și cele cu ciocuri mai largi sunt, în general, mai zgomotoase. Corpul masiv le oferă musculatura necesară pentru a expulza cantități mari de aer, iar ciocul acționează ca o pâlnie, propulsând undele sonore în exterior.
Cu toate acestea, motivele evolutive sau ecologice care au dus la dezvoltarea unor asemenea volume extreme de sunet nu sunt încă pe deplin înțelese. Ipotezele inițiale ale cercetătorilor nu au fost confirmate pe scară largă, iar o înțelegere completă a acestor mecanisme va necesita cercetări suplimentare pe un număr mai mare de specii în habitatul lor natural.
