Critica restaurării bisericilor istorice din România de către arhitectul francez André Lecomte du Noüy
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, unele dintre cele mai importante așezăminte bisericești din România au fost supuse unui controversat proces de „restaurare”, coordonat de arhitectul francez André Lecomte du Noüy. Acest proces a fost criticat sever, fiind considerat de mulți ca o distrugere a patrimoniului cultural.
Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași a fost restaurată între anii 1882 și 1889. Lucrările au dus la pierderea frescei originale, care a fost parțial păstrată în muzeul Sala Gotică, fiind înlocuită cu o pictură în ulei realizată de artiști francezi și români. Aceleași metode radicale au fost aplicate și în cazul Bisericii Mănăstirii Curtea de Argeș, unde, la inițiativa lui Carol I, restaurarea a avut loc între 1875 și 1886. Aici, frescele originale au fost înlocuite cu picturi noi, iar modificările structurale au afectat semnificativ valoarea istorică a monumentului.
Critica la adresa lui Lecomte du Noüy a fost dură. Constantin Argetoianu, care a vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș în 1915, a descris restaurarea ca fiind „ratată”, afirmând că arhitectul a dărâmat și a construit fără respect pentru istoria și estetică monumentului. El a subliniat lipsa de gust și discernământ a arhitectului, comparându-l cu alți restauratori neglijenți din Franța.
Astfel, lucrările de „restaurare” efectuate de Lecomte du Noüy asupra Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi”, Mănăstirii Curtea de Argeș și Bisericii „Sfântul Dumitru” din Craiova au fost percepute ca o amenințare gravă la adresa patrimoniului cultural românesc, transformându-se într-un subiect de dezbatere intensă și controversată în istoria arhitecturii din România.
Critica lui Constantin Argetoianu la adresa restaurărilor arhitectului francez
Constantin Argetoianu a exprimat un profund discontent față de așa-zisele „restaurări” realizate de arhitectul francez Lecomte du Nouy la Biserica Mănăstirii Curtea de Argeș. El a descris transformările ca fiind o „nenorocire” și a subliniat că mănăstirea a fost transformată într-o construcție policromă, asemănătoare cu dulciurile, afirmând: „Mănăstirea de la Curtea de Argeș, așa cum a ieșit din labele franțuzului, se înfățișează ca o construcție policromă.”
Argetoianu a adăugat că toate zugrăvelile vechi din interior au fost înlocuite prin „porcării și poleieli infame”, criticând sever stilul impus de arhitectul francez, care a înlocuit arta meșterilor români cu o fantezie burgheză.
Demolarea Bisericii „Sfântul Dumitru” din Craiova
Biserica „Sfântul Dumitru” din Craiova a avut parte de un tratament și mai drastic, fiind demolată de arhitectul francez pentru a face loc unei construcții noi. Argetoianu a recunoscut că evită să treacă pe lângă noua clădire, amintindu-și cu nostalgie de eleganța vechii biserici, pe care a descris-o ca având „silueta zveltă și elegantă”. El a afirmat că noile proporții ale clădirii îi provocau o reacție viscerală de dezgust, dorind să se confrunte cu Lecomte du Nouy.
Într-o notă de subsol, Argetoianu a adus în discuție istoricul Bisericii „Sfântul Dumitru”, menționând că vechea biserică nu fusese reparată din 1770, când strămoșul său, Costache Argetoianu, a realizat o restaurare cu mai multă smerenie și știință. El a subliniat semnificația acestui act, care a fost recunoscut printr-un hrisov de mulțumire de la Manolache Vodă Rosetti.
