Baletul diplomatic al lui Carol al II-lea între Hitler și aliați
La începutul anului 1939, România se confrunta cu presiuni tot mai mari din partea regimului nazist condus de Adolf Hitler, care cerea încheierea unui tratat economic în condiții defavorabile. În acest context, Carol al II-lea încerca să mențină aparențele unei relații strânse cu Franța și Marea Britanie, în ciuda presiunilor crescânde din partea Germaniei.
Destrămarea Cehoslovaciei în 1938 a amplificat problemele de securitate pentru România, afectând astfel Mica Antantă, alianța defensivă formată din Cehoslovacia, Iugoslavia și România. Aceasta destrămare a subminat un important pilon de securitate pentru statul român.
Pe 23 martie 1939, România a semnat „Tratatul asupra promovării raporturilor economice între Regatul României și Reichul German”, act care reflecta cedările economice făcute în fața presiunilor germane. Tratatul prevedea un plan economic pe mulți ani, adaptat cerințelor de import german și capacităților de dezvoltare ale producției române.
Aproape o lună mai târziu, pe 19 aprilie 1939, Grigore Gafencu, ministrul de Externe al României, a fost primit de Adolf Hitler la Berlin. Dictatorul german a susținut că acordul economic este benefic și durabil, subliniind că nu a fost impus României.
Cu scopul de a nu părea că a cedat complet în fața lui Hitler, România a încheiat și un acord comercial cu Franța, subliniind astfel atașamentul său față de aliații tradiționali. Acordul a fost semnat la Paris pe 31 martie 1939, având titlul „Acord referitor la plățile comerciale dintre România și Franța”.
În fața presiunilor tot mai mari din partea Germaniei, autoritățile române, inclusiv Carol al II-lea, au solicitat garanții de securitate din partea aliaților anglo-francezi, demonstrând astfel un balans delicat între puterile externe în perioada premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial.
Baletul diplomatic al lui Carol al II-lea între Hitler și aliați
În contextul tensiunilor crescute din Europa în 1939, guvernul francez și cel al Marii Britanii au decis să ofere sprijin României în fața posibilei agresiuni germane. Această hotărâre a fost exprimată printr-o declarație comună, în care liderii Sir Neville Chamberlain și Édouard Daladier au declarat că „Anglia garantează România şi Grecia împotriva oricărei agresiuni”.
Declarația subliniază importanța prevenirii oricărei modificări a statu-quo-ului în Mediterana și în Peninsula Balcanică, având în vedere presiunile exercitate de Germania sub conducerea lui Hitler. Cele două guverne au asigurat România și Grecia că, în cazul în care independența lor va fi amenințată, vor oferi imediat toată asistența necesară.
Aceste garanții au stârnit nemulțumirea lui Adolf Hitler, care se opunea oricărei forme de intervenție externă în planurile sale expansioniste, iar și Stalin, cu propriile sale ambiții în Europa de Est, a văzut în această mișcare o amenințare la adresa planurilor sale.
