Cercetătoarea Ayoush Lazikani, de la Universitatea Oxford, explorează în cartea sa, „The Medieval Moon: A History of Haunting and Blessing”, semnificația Lunii pentru oamenii din Evul Mediu. Potrivit acesteia, Luna a fost, timp de secole, o sursă inepuizabilă de sensuri și simboluri, variind de la dragoste și mister, până la religie, magie și profeții. Lazikani subliniază că Luna era percepută în multiple contexte și ipostaze, ceea ce permite o discuție despre „Luni medievale” la plural.
În rândul oamenilor medievali, Luna era privită ca o ghicitoare, greu de descifrat. Rămășițele literare din culturile germanice, engleze sau nordice o descriau ca o soluție la enigme și simbol al schimbării. De asemenea, tradiții din Japonia, Italia sau Germania povesteau despre călătorii imaginare către și dinspre Lună, cu mult înainte ca explorarea spațială să devină o realitate.
Luna era asociată și cu activități profetice; regi și vrăjitori, precum legendarul Merlin, o utilizau pentru a prezice viitorul. În contexte religioase, Luna putea reprezenta fie pe Profetul Mahomed, fie Biserica Creștină. De asemenea, aceasta avea un rol în medicină, iar manuscrisele cunoscute sub numele de „moonbooks” ofereau sfaturi despre vindecare, operații sau sângerări, în funcție de poziția Lunii. Unii gânditori au pus chiar Marea Ciumă pe seama unui fenomen selenar asociat conjuncțiilor planetare.
Pentru poeți precum Chaucer sau Henryson, Luna simboliza iluzia și nestatornicia, în timp ce pentru misticii sufiști ea era imaginea frumuseții divine, o metaforă a lui Allah. Astfel, pentru oamenii din Evul Mediu, Luna reprezenta un reper esențial al vieții, fascinant și neliniștitor, reflectând trăiri omenești profunde, cuprinse între asprime și tandrețe.