Donarea de organe în România: o problemă amplificată de superstiții
În România, aproape 100 de pacienți mor anual așteptând un transplant care nu se realizează. Aceasta situație este agravată de tabuurile și superstițiile care afectează atât populația, cât și personalul medical. În spitale, unii medici ezită să declare moartea cerebrală, un diagnostic esențial pentru prelevarea organelor.
Familiile care refuză donarea sunt adesea influențate de sfaturile unor preoți sau clarvăzători, ceea ce duce la pierderi de vieți omenești. Pentru a aborda această problemă, Agenția Națională de Transplant, împreună cu Colegiul Medicilor din România, a semnat un protocol de colaborare. Scopul acestuia este de a informa medicii despre importanța donării de organe și despre semnificația diagnosticului de moarte cerebrală.
România are o rată scăzută a donatorilor de organe, cu doar 5 donatori la un milion de locuitori, în comparație cu țările dezvoltate care au de patru ori mai mulți donatori. Mortalitatea pe lista de așteptare pentru un transplant este de aproximativ 20%, un procent alarmant, conform prof. dr. Vlad Brașoveanu, medic primar chirurgie generală.
Donarea de organe poate avea loc doar după decesul pacientului și cu acordul familiei. Din păcate, mulți nu înțeleg conceptul de moarte cerebrală, care implică absența completă a activității cerebrale. Dr. Darius Morlova, medic specialist ATI, subliniază că, odată diagnosticată moartea cerebrală, nu există nicio posibilitate de recuperare.
Rata de refuz a donării de organe în România este de 33%, iar motivele nu sunt întotdeauna legate de medicină. Uneori, pacienții acceptă diagnosticul dar, influențați de discuții cu preoți sau clarvăzători, aleg să nu doneze, având false speranțe privind recuperarea.
În România există 33 de spitale acreditate pentru prelevarea de organe, însă nu toate sunt active în acest domeniu. Această realitate subliniază necesitatea de a combate miturile și superstițiile ce afectează donarea de organe, pentru a salva vieți.
