„Gheața spațială” și asemănarea cu apa
Un nou studiu realizat de cercetători de la University College London și Universitatea din Cambridge arată că „gheața spațială” conține cristale minuscule și nu este complet amorfă, contrar credințelor anterioare. Această formă de gheață este diferită de cea cristalină întâlnită pe Pământ, iar cercetătorii au descoperit că, de fapt, gheața spațială conține cristale de aproximativ 3 nanometri, încorporate într-o structură dezordonată.
Structura gheaței spațiale
Simulările pe computer au arătat că structura gheții spațiale se potrivește cel mai bine cu datele experimentale existente doar dacă este parțial cristalină. Experimentele realizate de cercetători au impus gheaței amorfe să se recristalizeze, demonstrând că structura finală depinde de modul în care a fost formată inițial gheața. Aceasta sugerează că gheața spațială nu este un material complet dezordonat, ci are caracteristici structurale complexe.
Implicații cosmologice
Dr. Michael B. Davies, autorul principal al studiului, subliniază importanța acestor descoperiri pentru înțelegerea proceselor cosmologice, de la formarea planetelor până la dinamica galaxiilor. De asemenea, rezultatele au implicații pentru teoria Panspermiei, care sugerează că viața ar fi putut fi adusă pe Pământ de comete formate din gheață amorfă. Totuși, cercetarea indică faptul că structura parțial cristalină a acestei gheațe nu ar facilita transportul moleculelor esențiale pentru viață.
Concluzii despre gheața din Univers
Prof. Christoph Salzmann, coautor al studiului, a declarat că gheața de pe Pământ este o „ciudățenie cosmologică” datorită temperaturilor ridicate și că studiul demonstrează că gheața din restul Universului nu este pur și simplu o „fotografie înghețată” a apei lichide. Această cercetare deschide noi întrebări despre natura materialelor amorfe și rolul lor în tehnologiile moderne.
Un nou studiu sugerează că structura gheții amorfe este semnificativ diferită de apa lichidă, având implicații importante în înțelegerea proprietăților acesteia. Cercetătorii au realizat simulări complexe, utilizând modele virtuale ale apei, care au fost „înghețate” la temperaturi extreme. Răcirea lentă a dus la formarea unei combinații de gheață cristalină și amorfă, cu o proporție optimă de 20% cristalină și 80% amorfă.
Experimentele au confirmat aceste descoperiri, echipa reușind să creeze mostre de gheață amorfă cu densitate redusă prin diverse metode, inclusiv prin condensarea vaporilor de apă pe suprafețe foarte reci. Observațiile ulterioare au arătat că gheața amorfă păstrează caracteristici ale formei sale inițiale, ceea ce sugerează o structură mai complexă decât se credea anterior.
Descoperirile recente includ identificarea unei forme de gheață amorfă cu densitate medie, echivalentă cu cea a apei lichide, ceea ce indică faptul că aceasta nu ar pluti sau s-ar scufunda în apă. Aceasta ridică noi întrebări despre variațiile dimensiunilor cristalelor și despre posibila existență a gheții complet amorfe.
Conform profesorului Angelos Michaelides de la Universitatea din Cambridge, „ghețile amorfe ar putea deține cheia pentru a explica multe dintre anomaliile apei”, subliniind importanța înțelegerii acestor forme de gheață. De asemenea, dr. Davies a menționat potențialul gheții ca material performant în explorarea spațială, indicând utilizările sale în protecția navelor spațiale și ca sursă de combustibil.
