Gropile funerare neolitice și dovezile practicilor de război
Perioada neolitică, considerată ultima etapă a Epocii Pietrei, a fost marcată de brutale acte de violență în Europa, evidențiate prin descoperirea gropilor funerare neolitice. Aceste gropi au scos la iveală dovezi ale masacrelor care au implicat comunități întregi, execuții și gropi comune.
În regiunile Achenheim și Bergheim, în nord-estul Franței, cercetătorii au identificat urme ale violenței datând din jurul anilor 4300-4150 î.Hr. Un studiu din 2015 a documentat gropi funerare masive în care au fost descoperite rămășițe umane cu membrele tăiate, indicând acte de cruzime mai severe decât cele necesare pentru a provoca moartea. Aceste dovezi sugerează că victimele erau implicate în practici de război.
Analizele victimelor și dovezile de migrație
O echipă de cercetători a realizat analize izotopice pe dinții și oasele a 82 de indivizi din cele două situri, pentru a înțelege mai bine originea și tratamentele violente suferite de aceștia. Rezultatele au arătat că victimele păreau să provină din grupuri invadatoare, nu din populația locală, indicând migrarea și practici culturale distincte. Autorii studiului sugerează că mutilările erau legate de război, iar membrele tăiate erau folosite ca trofee.
Cercetătorii notează că membrele superioare tăiate erau adesea trofee luate de la dușmanii căzuți în luptă, o practică întâlnită în comunitățile din acea vreme. Această descoperire contrazice imaginea idilică a vieții în Neolitic și evidențiază rolul credințelor religioase în legitimarea violenței.
Concluzii asupra practicilor sociale și de război
Studiile recente oferă o perspectivă asupra sărbătorilor victoriilor militare din Europa preistorică, evidențiind complexitatea societății neolitice. Aceste dovezi arată cum credințele religioase și procesele de dezumanizare au influențat atitudinile față de violență și au justificat atrocitățile comise în numele războiului.
Gropile funerare neolitice și practicile războinice
Gropile funerare din perioada neolitică oferă o privire valoroasă asupra practicilor de război ale strămoșilor noștri. Aceste descoperiri evidențiază cruzimea și brutalitatea acestor societăți, unde agresorii își justificau acțiunile prin demonizarea inamicilor. Imaginea dușmanului era prezentată ca depravat și malefic, ceea ce le permitea nu doar să comită acte de violență, ci și să obțină sprijin moral din partea comunității.
Teama de consecințele unei înfrângeri sau de faptul că un inamic demonizat nu este controlat a contribuit la perpetuarea violenței. Aceste practici ne arată modul în care societățile neolitice își structurau relațiile și războaiele, punând accent pe cruzime și răzbunare pentru a-și menține autoritatea și controlul.
