Cercetătorii de la Muzeul American de Istorie Naturală (AMNH) au descoperit că toate cele 37 de specii de bază de Păsările Paradisului din Australia, Noua Guinee și Indonezia sunt biofluorescente. Această caracteristică nu se regăsește decât în câteva specii periferice, care nu strălucesc sub lumina ultravioletă ambientală sau albastră.
Majoritatea masculilor analiziți au fost observați având capete, gâturi, ciocuri și pene care biofluorează intens, strălucind în nuanțe verzi sau verde-gălbui. De asemenea, unele specii au picioare, cozi și inele în jurul ochilor care prezintă aceleași proprietăți biofluorescente. Aceste pete colorate sunt conturate de pene întunecate, fără biofluorescență, care sunt adesea folosite în spectacolele de curtare, când masculii își etalează penajul prin diverse dansuri elaborate menite să atragă atenția femelelor.
Biologul evoluționist Rene Martin, autoarea principală a cercetării, sugerează că aceste păsări strălucitoare ar putea să își semnaleze între ele în moduri spectaculoase, făcându-și astfel prezentarea și mai atrăgătoare. Este posibil ca unii masculi să deschidă ciocurile luminoase pentru a evidenția frumusețea lor în fața femelelor. În timpul curtării, masculii își ridică aripile pentru a crea un efect vizual denumit „halou negru întunecat”, în centrul căruia pasărea își deschide gura biofluorescentă pentru perioade extinse.
Deși cercetătorii suspectează că toate speciile de bază de Păsările Paradisului au zone fluorescente în interiorul gurii, multe probe muzeale au ciocurile închise, îngreunând constatările. Femelele, deși biofluorescente, o fac într-o măsură mai mică decât masculii, iar părțile luminoase sunt de obicei limitate la penele de pe piept și burtă. Această biofluorescență ar putea fi folosită de femele pentru comunicare sau camuflaj.
Mai multe cercetări sunt necesare pentru a înțelege pe deplin aceste fenomene, dar se estimează că Păsările Paradisului pot percepe spectre în intervale de lungime de undă sensibile la ultraviolet și violet, ceea ce le-ar putea oferi un avantaj în mediul lor natural.
Un studiu recent a evidențiat că majoritatea păsărilor paradisiace sunt biofluorescente, având capacitatea de a absorbi lumina ultravioletă și albastră de înaltă energie, ceea ce le permite să strălucească în anumite lungimi de undă. Această caracteristică fascinantă a fost confirmată pentru prima dată la un număr semnificativ de specii, adăugându-se la cunoștințele anterioare despre biofluorescența observată la alki, pinguini, bufnițe nocturne, cucuvele și papagali.
Studiul publicat în Royal Society Open Science subliniază importanța acestor pene elaborate, care ar putea juca un rol semnificativ în comportamentele de curtare și copulare ale păsărilor. Totodată, descoperirile sugerează că biofluorescența ar putea fi un fenomen mai răspândit în regnul animal, având implicații pentru o varietate de specii, inclusiv ornitorincul și țestoasele marine.
Cu toate acestea, rolul acestor culori vii în sălbăticie rămâne o enigmă, iar oamenii de știință continuă să cerceteze modul în care aceste trăsături influențează interacțiunile dintre specii.
