Nunta Principesei Elisabeta și Ambasadorul Olandei
Pe 27 februarie 1921, Bucureștiul a fost gazda unui eveniment remarcabil pentru Familia Regală a României: căsătoria Principesei Elisabeta, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, cu principele moștenitor George al Greciei, care avea să devină mai târziu Regele George al II-lea al Greciei. Ceremonia a fost onorată de prezența unor personalități de seamă și reprezentanți ai curților europene, dar nu au lipsit nici momentele neobișnuite.
Un Incident Surprinzător cu Ambasadorul Olandei
Unul dintre episoadele memorabile ale zilei a fost legat de ambasadorul Olandei la București, dr. Moeller van Werendyke. Acesta era cunoscut ca o figură excentrică a diplomației internaționale, provenind din Transvaal, și având o carieră influentă în timpul războiului. Raoul Bossy, un diplomat român de marcă, a povestit despre atmosfera solemnă a nunții, dar și despre întâmplarea surprinzătoare cu ambasadorul.
În timpul balului regal de la Palatul Regal, ambasadorul Olandei a făcut o propunere neașteptată Alexandrinei Crețulescu, invitând-o să-l însoțească într-un bar de noapte. Această propunere a generat un schimb de replici amuzante, care a fost ulterior consemnat de Bossy în memoriile sale, aducând o notă de umor în cadrul unei ceremonii atât de formale.
Astfel, nunta Principesei Elisabeta a fost marcată nu doar de solemnitate, ci și de momente inedite care au rămas în memoria celor prezenți.
Nunta Principesei Elisabeta și întâmplarea neobișnuită cu ambasadorul Olandei
În timpul unei nunți regale, ambasadorul Olandei, Moeller van Werendyke, a avut o propunere surprinzătoare pentru invitați. Îmbrăcat în uniformă diplomatică, cu pantaloni albi și o tunică brodată în aur, el s-a simțit plictisit de atmosfera balului și a încercat să convingă pe prietena mea, Alexandrina Crețulescu, să-l însoțească la o petrecere mai puțin formală.
Alexandrina a refuzat, explicând că în țara noastră, tinerele fete nu ies seara singure cu domnii, indiferent de rangul acestora. Răspunsul ambasadorului a fost memorabil: „Domnișoară, trebuie să știți că atunci când port pantaloni albi, mă numesc Wilhelmina”, referindu-se la regina Olandei. Această replică a devenit celebră în analele diplomatice.
După ce a încercat să îi propună și lui Raoul Bossy să-l însoțească la o petrecere, ambasadorul s-a apropiat de mine. M-a convins să-l urmez la barul de la Athénée Palace, unde urma să ne întâlnim cu prieteni. Cu toate acestea, am explicat că nu puteam pleca înainte ca suveranii să se retragă, având responsabilități protocolare.
După ce am primit aprobarea, am coborât treptele, doar pentru a descoperi că ambasadorul nu avea automobil. Astfel, m-a luat de braț și m-a condus pe jos pe Calea Victoriei, amândoi îmbrăcați în uniformă diplomatică, ceea ce a oferit o priveliște inedită pentru trecători.
În cele din urmă, am întâlnit un prieten în fața hotelului Athénée Palace și am cerut ajutorul său pentru a mă întoarce acasă, scuzându-mă față de Moeller van Werendyke, invocând oboseala. Aceasta a fost o întâmplare memorabilă, care a adăugat un strop de umor la o seară formală.
