Prăbușirea unui monument: Lucescu și sfârșitul unei ere
„Monumentul” Lucescu s-a prăbușit marți seara, asemănător cu zidul Berlinului în 1989 sau cu statuia lui Lenin de la Casa Scânteii în 1990. Deși nu putem contesta valoarea sa ca antrenor, este imposibil să nu observăm încăpățânarea unui tehnician care s-a crezut deasupra logicii fotbalului.
Lucescu a fost criticat pentru fixarea pe o echipă de start constantă, schimbându-se doar în cazul accidentărilor sau suspendărilor. Această abordare este considerată o eroare majoră, având în vedere că nu a avut curajul să promoveze jucători tineri care s-au dovedit a fi în formă. De exemplu, Baiaram, cel mai bun jucător român de la începutul sezonului, a fost ignorat, la fel ca Screciu, care a jucat constant bine la echipa de club.
În ciuda prezenței a două echipe în grupele cupelor europene, Lucescu a convocat doar un singur jucător titular în meciul din Cipru – Bancu. De asemenea, a făcut schimbări foarte târziu în meciurile pierdute cu Bosnia și Austria, iar în Cipru, deciziile sale au fost tardive și necorespunzătoare. Menținerea pe bancă a unor jucători ca Mitriță și Baiaram sugerează o problemă de percepție a realității.
Cu un Mondial aproape pierdut și o șansă de baraj care se apropie, dar cu adversari mai puternici, este timpul ca Lucescu să iasă din scenă, cu tot respectul pentru vârsta și cariera sa impresionantă.
