Pledoarie pentru cercetarea românească în context european și global
Recent, Institutul Național de Statistică a publicat datele referitoare la Activitatea de Cercetare – Dezvoltare pentru anul 2023. Cu toate acestea, rezultatele și proiecțiile acestui sector nu au generat un interes semnificativ, ceea ce reflectă o lipsă constantă de atenție din partea autorităților române față de cercetare.
Într-un context marcat de crize globale și transformări rapide, este crucial să ne întrebăm de ce România continuă să fie un exemplu negativ în Europa în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea. După 35 de ani de democrație, care este strategia leadership-ului național pentru a aborda acest domeniu esențial pentru progresul economic și social al țării?
Indicatori relevanți pentru cercetarea românească
Există trei indicatori importanți pentru relansarea sectorului de cercetare-dezvoltare: capitalul uman, alocarea bugetară și structura sistemului de cercetare-dezvoltare. Intervenția asupra acestor aspecte este esențială pentru a întări poziția României la nivel european și global.
Capitalul uman în cercetare
Referitor la capitalul uman, România menține constant un număr modest de absolvenți de studii superioare în domeniile științei și tehnologiei, situându-se pe locul 17 din 27 în Uniunea Europeană. Cu doar 0,4% din totalul forței de muncă angajată în cercetare-dezvoltare, România se află în partea de jos a clasamentului european, ceea ce indică o nevoie urgentă de revizuire a strategiilor pentru a atrage mai mulți specialiști în acest sector.
Opinii: Pledoarie pentru cercetarea românească în context european și global
Cercetarea-dezvoltarea în România se confruntă cu provocări semnificative, mai ales în ceea ce privește alocarea bugetară. Conform Institutului Național de Statistică, la sfârșitul anului 2023, în domeniul cercetării-dezvoltării erau implicate 48.103 de persoane, dintre care majoritatea activau în sectorul public. Cu toate acestea, România se află în poziția de a cheltui doar 0,51% din PIB pentru activitățile de cercetare, ceea ce o plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană.
Alocarea publică națională pentru cercetare-dezvoltare a stagnat la un nivel foarte scăzut, de 0,19% din PIB, timp de peste șapte ani, în ciuda promisiunilor de creștere. În ianuarie 2023, s-a anunțat o creștere de 70% a bugetului pentru 2024, dar realitatea a arătat o scădere procentuală a alocării, ceea ce evidențiază disfuncționalitățile sistemului.
Sistemul românesc de cercetare-dezvoltare este structurat pe sectoare publice și private, dar lipsa de investiții adecvate împiedică dezvoltarea sa în raport cu alte state europene și globale. Această situație impune România să importe tehnologie, limitându-i capacitatea de a produce și dezvolta soluții inovatoare, esențiale pentru avansarea economică.
În acest context, este vital ca România să își reanalizeze prioritățile de finanțare și să dezvolte o strategie coerentă care să susțină cercetarea și inovarea, astfel încât să poată concura eficient pe piața globală și să contribuie la progresul comunității europene.
Pledoarie pentru cercetarea românească în context european și global
În sistemul public românesc, este esențial să identificăm structurile fundamentale ale cercetării și dezvoltării tehnologice naționale, care reprezintă baza capitalului uman calificat în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării tehnologice. Ecosistemul actual, deși greu calificat ca atare în funcție de indicatorii specifici, este finanțat în principal prin bugete alocate de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Ministerul Invesțiilor și Fondurilor Europene (MIPE) și Ministerul Educației Naționale (MEN).
În cadrul MCID, Agenția Spațială Română (ROSA) și Institutul de Fizică Atomică (IFA) au rolul de autoritate de management pentru finanțarea activităților de cercetare-dezvoltare și inovare. Majoritatea fondurilor gestionate de MCID sunt administrate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), care se află sub egida Ministerului Educației Naționale.
Deși existența acestor entități oferă o bază teoretică pentru dezvoltarea cercetării românești, realitatea este dezamăgitoare. Ultimul tablou de bord al inovării plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană pentru al optulea an consecutiv. Acest lucru subliniază necesitatea de a crea un sistem funcțional și performant, care să nu depindă doar de existența componentelor, ci și de organizarea și relaționarea eficientă dintre acestea.
Cu toate acestea, există oportunitatea de a (re)forma acest domeniu strategic pentru o dezvoltare economică sustenabilă. Este esențial ca întrebările referitoare la cum, în ce condiții și în cât timp se poate realiza această reformă să fie abordate de clasa politică, care are puterea de a acționa în direcția coagulării unui ecosistem eficient.
Similar cu momentul decisiv din 1995, când România a stabilit aderarea la NATO și UE ca priorități naționale, (re)tehnologizarea în vederea (re)industrializării poate deveni o prioritate națională doar prin asumarea politică la nivel național, integrată în planul de țară. Fără o abordare bazată pe tehnologie, care depinde de eforturile de cercetare-dezvoltare, nu putem discuta despre industrializare.
Pledoarie pentru cercetarea românească în context european și global
Reformarea sistemului de cercetare din România este esențială pentru integrarea acestuia în contextul european și global. Este crucial să stabilim o viziune pe termen scurt, mediu și lung, care să se alinieze nevoilor economice actuale și să reflecte capacitățile umane existente.
Un prim pas în această direcție este trasarea obiectivelor specifice pentru entitățile de cercetare, cum ar fi universitățile și institutele de cercetare-dezvoltare. Aceste obiective trebuie să țină cont de proiecțiile de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung, pentru a asigura alocarea adecvată a resurselor financiare.
De asemenea, este imperativ să eliminăm birocrația și să îmbunătățim capacitatea de înțelegere a structurilor administrative care gestionează sectorul de cercetare. Aceste măsuri vor contribui la întărirea întregului sistem de cercetare, nu doar la componenta publică.
Guvernul României trebuie să conștientizeze rolul crucial al fiecărei entități de cercetare-dezvoltare într-un ecosistem inovativ, care se dorește a fi dezvoltat cât mai curând. Rezultatele acestui efort strategic trebuie să fie în concordanță cu planul național de dezvoltare, având în vedere geopolitica regională și globală, precum și noile oportunități care se vor ivi.
În concluzie, pentru ca cercetarea românească să prospere în contextul european și global, este necesară o abordare strategică și coordonată, care să asigure sustenabilitatea și relevanța acesteia pe termen lung.
