Premieră pentru România: Mamaia și Constanța vor găzdui o etapă IRONMAN în 2027
Sportul românesc a primit o veste importantă: stațiunea Mamaia și orașul Constanța vor fi gazdele unei etape din renumitul circuit internațional IRONMAN, marcând astfel o premieră absolută pentru România. Acest eveniment va avea loc pe 26 septembrie 2027 și va atrage sportivi din întreaga lume.
Cursa, care va acoperi o distanță totală de 113 kilometri, va include 1,9 km de înot, 90 km de ciclism și 21,1 km de alergare. Aceasta va fi prima competiție IRONMAN 70.3 desfășurată în Marea Neagră, ceea ce va aduce un număr semnificativ de turiști dornici să urmărească evenimentul și să-și susțină favoriții.
Mamaia și Constanța au fost alese datorită locației excelente, potențialului turistic și infrastructurii, inclusiv de proaspăt renovatul Aeroport Internațional Mihail Kogălniceanu. Participanții la cursă vor urma un traseu cu o singură buclă la înot, un circuit de ciclism rapid și plat ce va străbate Mamaia și va ajunge în Constanța, încheind cu un semimaraton pe promenada din stațiune.
Se estimează că va fi o cursă rapidă, cu șanse mari ca sportivii să stabilească noi recorduri și să obțină calificarea pentru Campionatul Mondial IRONMAN din 2028. Înscrierile pentru acest eveniment se vor deschide pe 8 octombrie și se așteaptă participarea unor nume mari din lumea sportului.
Lansarea oficială a evenimentului va avea loc pe 13 octombrie, la Centrul de Conferințe IAKI Conference & Spa Hotel din Mamaia, unde vor fi prezentate toate detaliile. La conferința de presă vor participa personalități importante din lumea sportului, inclusiv reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Sport și ai Federației Române de Triatlon.