Un studiu contestă teoria izolării Insulei Paștelui
Insula Paștelui, cunoscută pentru statuile sale colosale, a fost mult timp considerată o cultură ritualică izolată. Totuși, un nou studiu sugerează că Rapa Nui a fost parte integrantă a unui sistem cultural mai extins în Oceania. Această cercetare, bazată pe datarea cu radiocarbon, a urmărit răspândirea monumentelor ritualice în Polinezie, evidențiind că activitatea religioasă a început în Polinezia de Vest și s-a extins spre est.
Studiul arată că Rapa Nui a fost una dintre ultimele insule colonizate, iar cercetătorii au identificat o a doua etapă ritualică prin construirea unor platforme de piatră complexe, cunoscute sub numele de marae sau ahu. Aceste structuri par să fi fost inițial inventate pe Rapa Nui, iar apoi să se fi răspândit înapoi spre vest, contrazicând astfel teoria migrației inițiale.
Profesorul Paul Wallin, coautor al studiului, a menționat că cele mai vechi ahu datează din perioada 1300-1400 e.n. pe Rapa Nui, în timp ce în alte zone din Polinezie, cum ar fi Insulele Cook, aceste structuri apar abia după 1400 sau 1500 e.n. Studiul a identificat și o a treia etapă culturală, marcată de construirea unor monumente masive, inclusiv moai, care simbolizau autoritatea conducătorilor locali.
Aceste descoperiri contrazic ideea de izolare totală a Rapa Nui și sunt susținute de dovezi genetice care arată contacte cu America de Sud. Wallin subliniază că locuitorii din Rapa Nui au avut capacitatea de a naviga și spre alte insule din Pacific, ceea ce contestă premisa izolării complete a insulei.
Studiul publicat în revista Antiquity rescrie cunoștințele anterioare despre Insula Paștelui și reabilitează rolul acesteia în dinamica culturală a Pacificului.
