În perioada 1916-1920, căpitanul Georges Cartier a fost un ofițer de informații francez care a avut un rol semnificativ în colaborarea cu primul-ministru român, Ionel Brătianu. La izbucnirea Primului Război Mondial, Cartier a fost trimis la ambasada Franței din București ca reprezentant al Marelui Stat-Major al Franței, activând în cadrul Biroului 2, care se ocupa cu informațiile și contrainformațiile militare.
Până la intrarea României în război, Cartier a evaluat capacitățile armatei române și ale inamicilor. După intrarea României în război, el a preluat conducerea Biroului 2, coordonând activitățile de informații și sprijinind reorganizarea Armatei Române în colaborare cu Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Henri Berthelot.
Contele de Saint-Aulaire, ambasadorul Franței la București, i-a acordat lui Cartier o încredere deosebită, recunoscându-i competența și integritatea. În memoriile sale, Saint-Aulaire menționează că Brătianu i-a acordat căpitanului Cartier o încredere pe care nu o avea în propriile sale servicii secrete, făcându-l unul dintre puținii săi confidenți.
Astfel, căpitanul Cartier a devenit un colaborator important pentru Brătianu, având un impact semnificativ asupra relațiilor dintre Franța și România în contextul războiului.
Colaborarea unui ofițer de informații francez cu primul-ministru român
În contextul activităților de spionaj din perioada războiului, căpitanul Cartier, ofițer de informații francez, a jucat un rol esențial în prevenirea interceptării comunicațiilor ambasadei Franței din România de către serviciile secrete germane. Acesta a descoperit un tunel săpat de germani, care avea scopul de a intercepta firele telefonice ale ambasadei. Cartier a acționat rapid pentru a deconecta tunelul, asigurându-se că serviciile germane nu au reușit să obțină informații valoroase.
Dat fiind că reședința primului-ministru român, Ionel Brătianu, se afla în apropierea ambasadei, ambasadorul francez, contele de Saint-Aulaire, a considerat că este crucial să-l informeze pe Brătianu despre aceste activități de spionaj. Reacția lui Brătianu a fost surprinzătoare, el demonstrând că era bine conștient de natura serviciilor germane, pe care le-a descris ca fiind „un cuib de spioni, mai mult sau mai puțin camuflat”.
Brătianu a subliniat că, în ciuda eforturilor germane de a obține informații, el avea cunoștințe directe despre activitățile acestora prin intermediul directorului său de la PTT, care era plătit de nemți. Această situație a evidențiat nu doar abilitățile ofițerului francez, ci și complexitatea relațiilor de spionaj dintre România și Germania în acea perioadă.
