Nu toate drumurile duceau la Roma: O nouă perspectivă asupra rețelei rutiere romane
Cercetătorii au analizat aproape 300.000 de kilometri de drumuri romane și au descoperit că Roma nu ocupa cea mai centrală poziție în rețeaua terestră a imperiului. O analiză publicată în revista Nature Communications pune sub semnul întrebării ideea că „toate drumurile duc la Roma”, deși această expresie este atestată abia în Evul Mediu.
O echipă internațională de cercetători a realizat cel mai amplu model digital al rețelei rutiere romane, incluzând 299.171 de kilometri de drumuri din Europa, nordul Africii și Orientul Apropiat. Rezultatele sugerează că Roma nu era centrul rețelei terestre, ci că traseul cu cea mai mare importanță pentru circulația terestră ocolea orașul, urmând coasta Adriaticii.
Harta care schimbă imaginea rețelei rutiere romane
Analiza se bazează pe Itiner-e, un atlas digital construit din descoperiri arheologice și hărți istorice. Modelul utilizează anul 150 ca reper geografic, când Imperiul Roman era aproape de întinderea sa maximă, dar rețeaua reconstituită este mai reprezentativă pentru secolele al II-lea–al IV-lea, având în vedere că drumurile s-au dezvoltat treptat.
Romanii nu au început întotdeauna de la zero; în regiunile cu orașe și rute comerciale, în special în estul Mediteranei, ei au modernizat și integrat drumuri mai vechi. În alte teritorii, au construit noi trasee pentru armată, administrație, colectarea taxelor și transportul mărfurilor.
Importanța strategică a vechiului Byzantion
Analiza a evidențiat și poziția excepțională a vechiului Byzantion (actualul Istanbul), care se afla pe Bosfor, un punct strategic între rețelele rutiere europene și asiatice. Cercetătorii au inclus în model legături corespunzătoare traversărilor cu feribotul cunoscute în Antichitate, între Europa și Asia.
În concluzie, harta recent realizată schimbă percepția asupra rețelei rutiere romane, evidențiind complexitatea acesteia și rolul esențial al transportului maritim și fluvial, în care Roma ocupa o poziție mult mai centrală în rețeaua mediteraneeană.
Harta care schimbă percepția asupra drumurilor romane
Studiile recente asupra rețelei de drumuri romane aduc noi perspective asupra acestei mari structuri de transport din Antichitate. Deși drumurile romane erau, de regulă, drepte acolo unde topografia permitea, ele prezentau mai multe deviații decât marile drumuri moderne.
cercetările arheologice sugerează că nu toate drumurile romane erau pavate cu blocuri masive de piatră. Structura acestora varia în funcție de importanța traseului, de materialele disponibile și de condițiile locale. Unele drumuri aveau mai multe straturi de pietriș, piatră spartă și mortar, iar lespezile erau utilizate doar pe anumite sectoare ale rețelei.
Legătura între drumurile romane și cele moderne
Cercetătorii au descoperit o corelație pozitivă între amplasarea drumurilor romane și cea a principalelor drumuri moderne, deși legătura variază de la o regiune la alta. De exemplu, porțiuni ale șoselei spaniole N-340 urmează același coridor istoric ca Via Augusta, care lega sudul Peninsulei Iberice de Pirinei.
Este important de menționat că harta reunește drumuri utilizate în perioade diferite, ceea ce presupune că au funcționat simultan și continuu, ceea ce poate necesita o analiză cronologică viitoare pentru a înțelege mai bine evoluția acestui sistem.
Impactul drumurilor romane
Drumurile romane nu doar că facilitau circulația soldaților și mărfurilor, dar au contribuit și la răspândirea informațiilor, credințelor și bolilor, integrând teritorii extinse pe trei continente. Prima mare șosea romană, Via Appia, a fost începută în anul 312 î.Hr., la inițiativa cenzorului Appius Claudius Caecus.
Astfel, harta drumurilor romane ne ajută să înțelegem nu doar infrastructura de transport a Antichității, ci și influența sa asupra dezvoltării civilizației romane în ansamblu.
