O descoperire recentă a Institutului Geologic al Poloniei – Institutul Național de Cercetare evidențiază cele mai vechi adaptări la deplasarea pe uscat, prin urmele fosilizate datând din Devonianul inferior, cu aproximativ 419-393 milioane de ani în urmă. Aceste urme, atribuite unor pești dipnoi, au fost găsite în Munții Świętokrzyskie (Holy Cross) și reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută a unui pește care își testa abilitățile de a se deplasa pe uscat, cu circa 10 milioane de ani înainte de primele dovezi de locomoție terestră completă la tetrapode.
Această „preadaptare” la viața pe uscat a fost crucială pentru colonizarea ulterioară a mediului terestru, fiind probabil motivată de accesul la noi surse de hrană. Puține situri au păstrat urme ale primelor vertebrate care au pășit pe uscat, majoritatea fiind localizate în Europa și Australia.
Studiul, publicat în Scientific Reports, analizează fosilele de urme excavate recent și scanările 3D pentru a interpreta mișcările atribuite peștilor dipnoi. Cercetările au fost realizate în două cariere de gresie abandonate din centrul Munților Holy Cross, unde s-au găsit dovezi de emersiune și colonizare de vegetație terestră.
Urmele prezintă caracteristici specifice, cum ar fi un contur trapezoidal și un profil curbat al mandibulei, similare cu peștii dipnoi devonieni. Analiza statistică a urmelor sugerează, de asemenea, prima preferință laterală cunoscută la vertebrate, indicând trăsături comportamentale interesante legate de mobilitatea pe uscat.
Astfel, aceste descoperiri subliniază importanța urmelor fosilizate în înțelegerea evoluției vertebratelor și a primelor lor încercări de a coloniza mediul terestru.
Descoperirea momentului în care peștii au făcut primii pași pe uscat
Recent, a fost identificată cea mai veche dovadă de locomoție vertebrată într-un mediu semi-terestru, provenind de la un pește dipnoi parțial ieșit din apă. Această descoperire arată impresiuni ale trunchiului și înotătoarelor, precum și ancorele botului în sediment, care au fost utilizate pentru sprijin. Înotătoarele au fost folosite ca instrumente auxiliare de mișcare, iar alte urme, sub formă de șanțuri simple sau duble, sugerează momente în care peștele s-a sprijinit pe înotătoare pentru a se odihni în sediment.
Aceste observații sugerează existența unor capacități anatomice comune sau convergente la un grup înrudit de vertebrate, independent de descendența tetrapodelor propriu-zise.
