Drama României din iarna anului 1917
România a intrat în Primul Război Mondial la 27 august 1916, iar după o scurtă campanie în Transilvania, s-a confruntat cu atacuri din partea Puterilor Centrale. În urma unei contraofensive desfășurate din Bulgaria și Transilvania, Armata Română a fost supusă unui efort de război imens. La 7 decembrie 1916, Bucureștiul a fost ocupat de trupele invadatoare, determinând administrația română și unități militare să se retragă spre Moldova.
La începutul lunii ianuarie 1917, avansul trupelor Puterilor Centrale către Moldova a fost oprit și linia frontului s-a stabilizat, dar situația României era disperată. Armata era aproape distrusă și a început un proces de refacere cu ajutorul aliaților. Un nou pericol a apărut în martie 1917, când revoluția rusă a generat efecte asupra frontului românesc.
Dublul pericol
Ambasadorul francez, contele de Saint-Aulaire, a fost martorul tragediei prin care trecea România. El a observat că, pe lângă confruntarea cu Puterile Centrale, revoluția rusă reprezenta un alt pericol semnificativ pentru România, riscând să provoace grave perturbări pe Frontul de Est. „În cursul iernii din 1917, România părea să fie pe moarte lângă uriașa Rusie, aflată în plină anarhie,” a subliniat el.
Guvernul român nu împărtășea optimismul guvernelor de la Paris și Londra privind revitalizarea Rusiei prin revoluție, dar era atent la evoluțiile din Rusia, având în vedere că haosul de acolo putea afecta grav România. Ambasadorul a menționat că angajamentele asumate de Rusia în favoarea României, sub regimul țarist, erau acum în pericol de a fi revizuite.
Reînvierea Armatei Române
În iarna anului 1917, Armata Română a început un proces de reorganizare și refacere. Armata I și Armata a II-a au fost echipate cu armament, majoritatea provenind din Franța, iar noi soldați au fost recrutați și instruiți în tactici moderne de luptă. În ziua națională de atunci, 10 mai, o nouă Armată Română își făcea apariția, susținută și de Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni.
Chiar și în fața bolilor, lipsurilor și aprovizionării insuficiente, Armata Română a continuat să lupte, încadrată de misiunea militară franceză, demonstrând astfel determinarea de a supraviețui în fața provocărilor extrem de dificile ale vremii.
Drama României din iarna anului 1917
În perioada iernii anului 1917, România se afla într-o situație dificilă, prinsă între două pericole. Generalul Berthelot a avut un rol esențial în reînarmarea Armatei Române, colaborând strâns cu comandamentul românesc și asigurându-se că armamentul francez tranzitat prin Rusia ajunge la soldații români.
Reînnoirea și întinerirea comandamentului românesc au insuflat un sentiment de încredere în viitoarele operațiuni militare. Cu ocazia sărbătorilor de Paște, pe 10 mai, România a celebrat o paradă a diviziilor reconstituite, un moment simbolic care a marcat reînvierea armatei naționale. Această revitalizare militară a fost susținută de o lege care i-a conferit generalului Berthelot titlul de cetățean de onoare al României.
La scurt timp după această sărbătoare, sentimentul de speranță a fost întărit prin defilarea primelor eșaloane ale unui corp de armată format din voluntari, recrutați din rândul prizonierilor transilvăneni din Rusia. Acest corp, având un efectiv de 40.000 de oameni, era văzut ca o avangardă a unor unități suplimentare care urmau să fie formate din prizonieri transilvăneni sau cehi.
Impactul Corpului Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni
Corpul Voluntarilor Români Ardeleni-Bucovineni a influențat și soldații ruși de pe frontul românesc. În contextul revoluției ruse, acești voluntari nu au fost afectați de ideologia bolșevică. Soldații români, bine antrenați și echipați, au demonstrat eficiența regimului care le-a fost aplicat în Rusia și bunăvoința noului guvern rus în facilitarea integrării lor în Armata Română.
Înainte de a se distinge pe frontul din Moldova, aceste unități au câștigat prima lor bătălie prin influențarea pozitivă a stării de spirit a armatelor rusești. Voluntarii, dornici să lupte împotriva foștilor stăpâni, au fost percepuți de comitetele de soldați rusești nu ca unelte ale imperialismului, ci ca participanți la o luptă de eliberare sub conducerea regelui Ferdinand. Această schimbare de atitudine a fost accentuată de imaginea guvernului și aristocrației române dansând hora națională alături de soldați, simbolizând unitatea și determinarea națională în fața provocărilor externe.
