Recent, două echipe de cercetători au ajuns la concluzia că planeta Uranus eliberează mai multă căldură internă decât se estimase anterior, pe baza observațiilor realizate de Voyager 2. În loc să emită doar căldura primită de la Soare, Uranus contribuie și cu propria sa căldură.
Deși studiile nu au fost supuse încă procesului de evaluare inter pares, concordanța dintre concluziile celor două echipe sugerează că Uranus se aliniază mai bine cu ceilalți giganți gazoși, precum Jupiter și Saturn. Aceasta este o descoperire semnificativă, având în vedere că misiunile Voyager au arătat anterior o discrepanță în emisii între Uranus și ceilalți giganți gazoși, ceea ce a indus în eroare cercetătorii cu privire la nivelul de radioactivitate al planetei.
Profesorul Patrick Irwin de la Universitatea Oxford și echipa sa au utilizat observații realizate între 2000 și 2009 de telescopul spațial Hubble și alte telescoape, corectând influența poziției lui Uranus. O altă echipă, condusă de Xinyue Wang de la Universitatea din Houston, a analizat date mai recente pentru a evalua întreaga orbită de 84 de ani a planetei.
Ambele echipe au ajuns la concluzia că Voyager 2 ar fi putut face o eroare de măsurare sau că a observat Uranus într-un moment atipic. Indiferent de cauză, concluzia este clară: Uranus este mult mai caldă decât s-a raportat anterior, sugerând existența unei surse interne de căldură, cu estimări variind între 12,5% și 15% de căldură suplimentară.
Uranus, o planetă mai caldă decât se credea
Planeta Uranus s-a dovedit a fi mult mai caldă decât au estimat anterior oamenii de știință. Deși este clasificată ca un gigant de gheață, Uranus rămâne un caz atipic în comparație cu alți giganți gazoși, precum Neptun, care emite de peste două ori mai multă căldură interioară decât primește de la Soare.
Motivul pentru care Uranus este atât de cald nu este pe deplin înțeles, dar ar putea fi legat de coliziunile care au înclinat planeta pe o parte. Această înclinare extremă a axei amplifică variațiile sezoniere ale căldurii emise. Echipa de cercetători condusă de Wang a decis să analizeze întreaga orbită a planetei pentru a obține o înțelegere mai profundă.
Wang și colegii săi subliniază importanța unei misiuni emblematice către Uranus, recomandată în analiza decenală recentă, care ar putea oferi observații esențiale pentru a răspunde la întrebări nerezolvate despre acest enigmatic gigant de gheață.
Cu toate acestea, incertitudinea în ceea ce privește finanțarea științifică în SUA pune la îndoială realizarea acestei misiuni. Există o oportunitate de a folosi gravitația lui Jupiter pentru a reduce costurile și durata misiunii, dar aceasta necesită o lansare programată pentru anul 2032, ceea ce impune luarea unor decizii rapide.
